Liderul UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PSD Satu Mare, că cele două partide sunt “condamnate” să guverneze împreună şi a invitat formaţiunea maghiară să păstreze “acest climat constructiv” şi după alegerile viitoare, conform Agerpres.
„PSD cu UDMR e condamnat să guverneze împreună în condiţiile în care, la nivel de judeţ, la ora actuală avem peste două treimi majoritate în Consiliul Judeţean. Mulţi încearcă să ne dezbine, să ne atace, au vrut să scape unii şi de ciuma roşie şi de ciuma verde. Acum, dacă ne-am făcut împreună ciumaţi, suntem condamnaţi. Dacă vă uitaţi, atât în municipiu, cât şi în judeţ, avem cu ce să ne mândrim. Întotdeauna încercăm să găsim soluţii, întotdeauna încercăm să păstrăm prietenia. Alegerile sunt ca şi o partidă de şah. După ce se termină trebuie să ne strângem mâna şi să ne uitam unii în ochii altora. Nicio funcţie, nicio provocare politică nu merita să săpăm tranşee atât de mari, pe care, după terminarea evenimentului, să nu le putem trece”, a spus Pataki Csaba.
Sondajele dau tonul
La rândul său, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a arătat că, împreună, cele două formaţiuni au peste 60% în sondaje.
“Conform ultimelor sondaje realizate în municipiul Satu Mare, UDMR şi PSD ar obţine peste 60% din voturile pentru Consiliul Local. Este cea mai buna dovadă că munca depusă de echipa de la Primăria Satu Mare în ultimii ani este apreciată de sătmăreni. Cred că numai împreună, printr-un parteneriat corect, putem să depăşim problemele cu care ne confruntăm şi să încercăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor sătmărenilor. (…) Trebuie să ne sprijinim reciproc, avem nevoie de susţinerea domnului premier, a Guvernului, a tuturor celor care vor să construiască, nu să demoleze”, a declarat Kereskenyi.
Sursa: Realitatea Din UDMR