Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat miercuri, referindu-se la proiectul de buget – care ar urma să fie făcut public miercuri, conform anunţului premierului Florin Cîţu – că ţinta o reprezintă un deficit de 7,1% ceea ce înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut. El a precizat că pe parcursul anului vor fi şi restructurări în administraţia centrală, potrivit news.ro.

Kelemen Hunor a fost întrebat miercuri dacă UDMR e mulţumit de cum arată proiectul de buget.

“Ţinta noastră este să avem un deficit de 7%, 7,1%, este o ţintă ambiţioasă, curajoasă şi în acest moment putem să ne încadrăm în această ţintă. Sigur acest lucru înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut.

În ceea ce priveşte investiţiile, investiţiile mari, investiţii în domeniile esenţiale, infrastructură, în primul rând, economie, în al doilea rând, atragerea investitorilor sunt asigurate în 2021şi din PNNR multe domenii vor avea finanţarea necesară fiindcă e nevoie de o creştere economică, atât cât se poate în 2021 fiindcă de la 10% să cobori la 7,1% este un efort.

Cam aştia sunt banii pe care îi putem distribui, cheltui în 2021 în aşa fel încât nici salariile, nici pensiile, dar nici investiţiile să nu fie oprite sau să nu aibă de suferit.

Dacă am fi putut mai mult, s-ar fi făcut mai mult, Dar în acest moment acesta este bugetul şi aşa cum s-a repartizat nu este încă un proiect finalizat 100%, lucrurile stau bine şi sunt convins că în acest an putem dezvolta România”, a afirmat vicepremierul.

Întrebat ce măsuri vor fi luate pentru a ţine sub control deficitul, Kelemen Hunor a răspuns: “În primul rând cheltuielile nu trebuie să fie mai mari decât putem să ne permitem.

Şi am discutat în coaliţie, dar acest lucru sigur îl vom mai discuta în continuare când proiectul de lege ajunge în Parlament, să scoatem voucherele de vacanţă pentru 2021.

Este o singură măsură care înseamnă peste un miliard şapte sute de milioane de lei. În acest moment, voucherele din 2020 şi o parte din 2019 sunt în buzunarele oamenilor, pot fi folosite în 2021.

Am spus doar o singură măsură prin care putem reduce cheltuielile în 2021.Vor fi şi restructurări în administraţia centrală, vor fi măsuri pe parcursul anului”, a precizat vicepremierul.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentKelemen Hunor despre sporurile bugetarilor: ”Dacă e un risc să lucrezi la calculator, aruncă mobilul la gunoi”
Articolul următorCNAIR, cadou de 6,4 milioane de euro, din banii noștri, firmei VESTA, chiar în Ajunul Crăciunului. TUNUL financiar care-i va surprinde chiar și pe procurorii DNA