Ludovic Orban a anunțat luni seară că demisionează din fruntea Guvernului. Acesta susține o declarație de presă la Palatul Victoria, la o zi de la alegerile parlamentare.

„Am luat decizia astăzi să îmi depun mandatul de prim-ministru.

Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis. Odată exprimată voința cetățenilor, trebuie demarate negocierile pentru un nou guvern.

România are nevoie de un guvern responsabil, care să reprezinte voința cetățenilor români, și decizia de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar: nu mă cramponez de funcția de premier, negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern format din partidele de centru dreapta, care vor cu adevărat să utilizeze resursele și oportunitățile pentru a crește calitatea vieții.

Îmi închei mandatul de premier după un an și o lună în care România s-a confruntat , în care românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii s-au confruntat cu o criză pandemică fără precedent.

Am incercat să mi fac datoria. Tot ce a fost omenește posibil, atât eu cât și colegii mei din echipa guvernamentală am făcut.

Pe 6 decembrie, românii care au participat la vot au decis componența viitorulu iParlament.
obiectivul pe care îl am e acela de a construi o majoritate parlamentară care să n cuprindaă PSD
Obiectivul e acela de a fi implicat în negocierile pentru formarea Unui Givern care să ofere garanția unei direcții corecte pentru România.

Guvernul, după demisia mea, va fi condus de un membru al cabinetului desemnat de președinte.

Am convingerea că, în negocierile ce vor fi declanșate, vocea rațiunii va triumfa.

Demisia mea, vreau să arate un lucru limpede: că nu mă cramponez de nicio funcție, nu pun condiții. pentru mine, interesul României este deasupra interesului PNL și al meu personal.
Sunt convins că negocierile vor duce la un guvern cu capacitatea de a de a duce România inainte si mai ales de a pregati relansarea economica a României dupa ce trecem de pandemie.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi in grelele batalii duse in acest an.

Le transmit cetățenilor români că orice măsură pe care am luat-o, chiar dacă a generat efecte nefavorabile, a fost luată cu un singur scop: de a apăra sănătatea și viața românilor, de a apăra locurile de muncă ale românilor.

Am convingerea că în viitoarele negocieri PNL va avea capacitatea sa dea următorul premier și va  forma coloana vertebrală a guvernului care să realizeze saltul în dezvoltarea economică de care are nevoie România”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Palatul Victoria.

Anunțul a venit după întâlnirea premierului cu președintele Iohannis.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut luni după-amiază o discuție privată, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis. Întâlnirea celor doi a avut loc înaintea ședinței conducerii PNL pentru analiza rezultatului înregistrat de liberali la alegerile de duminică. 

PNL s-a situat pe al doilea loc, după PSD, cu aproximativ 25% din voturile exprimate de români la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie 2020.

Potrivit ultimelor rezultate parțiale oficiale anunțate de Biroul Electoral Central, la Camera Deputaților, PNL a obținut 25,01% din voturi, iar la Senat – 25,36%.

Rezultatele parțiale oficiale ale alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020 anunțate de BEC luni, 7 decembrie, la ora 16.00:

Camera Deputaţilor:

* PSD – (1.487.314 voturi) – 29,79%

* PNL – (1.248.618 voturi) – 25,01%

* USR – PLUS – (741.501 voturi) – 14,85%

* AUR – (407.652 voturi) – 8,16%

* UDMR – (331.691 voturi) – 6,64%

* PMP – (233.886 voturi) – 4,68%

* Pro România – (210.578 voturi) – 4,22%

* PER – (52.986 voturi) – 1,06%

* PPU-SL – (49.960) – 1,00%

* PRM – (27.204 voturi) – 0,54%

Senat:

* PSD – (1.508.269 voturi) – 30,17%

* PNL – (1.267.624 voturi) – 25,36%

* USR – PLUS – (764.104 voturi) – 15,29%

* AUR – (424.892 voturi) – 8,50%

* UDMR – (340.660 voturi) – 6,82%

* PMP – (239.005 voturi) – 4,78%

* Pro România – (211.017 voturi) – 4,22%

* PER – (61.666 voturi) – 1,23%

* PPU-SL – (58.263) – 1,17%

* PRM – (31.117 voturi) – 0,62%

Sursa realitatea.net

Articolul precedent„Culisele statului paralel”: Dezvăluiri despre cum dispar spațiile verzi din Capitală – cel mai mare JAF imobiliar. Caracatița retrocedărilor din Sectorul 2
Articolul următorLudovic Orban: ”Am luat decizia azi să îmi depun mandatul de prim-ministru. Nu mă cramponez de funcția de premier”