Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marți că se aşteaptă la o accelerare a procedurilor de reformare a instituţiilor publice şi a transmis acest mesaj şi conducerii coaliţiei.
„Voi urmări cu foarte mare atenţie să se întâmple aceste lucruri”, a mai spus şeful statului, relatează News.ro.
„Este evident că mai e mult de lucru şi nu aş vrea să intru în detaliile unor cazuri concrete care vor fi explicate de miniştrii de resort sau de alţii care răspund direct de aceste chestiuni, însă pot să vă spun că mă aştept la o accelerare a procedurilor şi la o accelerare a procedurilor de reformare. Acest lucru l-am spus şi conducerii coaliţiei şi voi urmări cu foarte mare atenţie să se întâmple aceste lucruri”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat într-o conferinţă de presă marţi dacă e mulţumit de ritmul în care evoluează depolitizarea şi reprofesionalizarea instituţiilor statului, în contextul numirilor la APele Române, ANSVA sau numirea fiicei partenerei de viaţa a lui Marcel Vela într-un post de subsecretar de stat.