Banii din Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru – încep să ajungă odată cu publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial, fiind disponibili imediat aproximativ 150 de milioane de euro, anunță Ministerul Economiei.
Ministerul spune că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari. Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenției teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.
După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.
Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE), adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.
În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.
Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată.
Pentru măsura 2 companiile au transmis, pînă la data de 5 martie, 22.226 de solicitări, în valoare de 5,2 miliarde lei. Au fost procesate 19.486 de solicitări (4,8 mld. lei) iaar 91 de solicitări sunt în curs de clarificare. Au fost respinde 2.703 solicitări și au fost semnate contracte pentru 3.171 solicitări. Au fost plătite 3.047 solicitări, în valoare de 1,1 mld. lei.
Sursa: Realitatea Din USR