Ministrul Cseke Attila a lansat un atac direct asupra celor care propun reduceri drastice ale personalului din sectorul bugetar, subliniind că o astfel de măsură ar însemna desființarea întregii administrații din România. „Este imperativ ca președintele țării să știe matematică”, a declarat ministrul la Reghin, acuzând politicienii care fac declarații iresponsabile și periculoase pentru buna funcționare a statului. În contextul alegerilor prezidențiale, Cseke a subliniat importanța menținerii unei linii pro-europene și a unui guvern stabil.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, marţi, la Reghin, că este de preferat ca România să aibă un preşedinte care cunoaşte matematică, întrucât concedierea a 500.000 de salariaţi din sectorul bugetar ar însemna desfiinţarea întregii administraţii locale şi centrale din România şi tot nu ar fi suficient pentru atingerea acestui număr.

“Eu îmi permit să spun că este foarte mult de preferat şi de indicat să avem un preşedinte al României care cunoaşte matematică. E foarte important. Pentru că dacă ai 1,3 milioane de funcţionari, nu de salariaţi, în sectorul bugetar în România şi tu spui că 500.000 trebuie daţi afară, în condiţiile în care din 1,3 milioane doar 385.000 de oameni lucrează în autorităţi locale şi centrale, înseamnă că nu ştii matematică. Şi înseamnă că tu practic vrei să desfiinţezi toată administraţia din România şi tot nu-ţi ajunge. Tot restul, de la 385.000 la 1,3 milioane, este format din salariaţi în sănătate, în educaţie, în ordine publică, în jandarmerie, în armată, în justiţie. Multe dintre aceste segmente sunt cu deficit de personal şi astăzi. Adică ne trebuie un om care ştie şi matematică, pe lângă faptul că e informat sau nu e informat asupra funcţionării unui stat sau a unui sistem administrativ. Cred că este evident răspunsul, cine cunoaşte matematică. Şi cine nu, se hazardează în astfel de declaraţii”, a declarat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă susţinută la Reghin.

În privinţa scenei politice după turul doi al alegerilor prezidenţiale, Cseke Attila a menţionat că UDMR consideră importante două lucruri, parcursul proeuropean al ţării şi formarea unui guvern susţinut de o coaliţie puternică.

“În primul rând, România să-şi păstreze linia şi drumul proeuropean. Este foarte important şi aceasta înseamnă ca la alegerile de duminică Nicuşor Dan să câştige alegerile prezidenţiale. Şi doi, după duminică, în cazul acestui câştig sau rezultat favorabil, să fie format un guvern care să se bucure de o coaliţie importantă, solidă în Parlament. Nu vin vremuri uşoare şi trebuie să vorbim deschis despre acest lucru. Aţi văzut ce s-a întâmplat pe piaţa financiară europeană legat numai de votul din 4 mai, care au fost consecinţele, posibilitatea mai greoaie de a lua credite de pe piaţa financiară internaţională, care imediat a reacţionat la această instabilitate pe care ei au simţit-o, o instabilitate în conducerea ţării şi instabilitate legată de direcţia pe care o ia România”, a afirmat Cseke.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentPREMIERUL POLONIEI, DONALD TUSK, DESPRE GEORGE SIMION: RUSIA SE BUCURĂ!
Articolul următorLIDERUL UDMR, KELEMEN HUNOR: EXISTĂ O SINGURĂ SOLUŢIE – SĂ ÎL SPRIJINIM PE NICUȘOR DAN SĂ DEVINĂ PREŞEDINTELE ROMÂNIEI