Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a verificat, marţi, stadiul lucrărilor la Stadionul “Valentin Stănescu” din Giuleşti. El a afirmat că a primit asigurări că arena va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai.
Potrivit unui comunicat remis News.ro, obiectivul, în valoare de 33,5 milioane de euro, va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri şi, în prezent, stadiul fizic al lucrărilor este de 55%, conform News.ro.
Astfel:
-au fost finalizate lucrările la suprastructură;
-structura metalică de rezistenţă a acoperişului este aproape finalizată;
-sunt în stadiu avansat lucrările privind montajul învelitoarei metalice a acoperişului;
-se execută lucrări la faţada exterioară;
-se realizează compartimentări în interior;
-se lucrează la instalaţiile sanitare, electrice, de ventilaţie etc;
-au început lucrările de realizare a stratului suport pentru viitoarea suprafaţă de joc a arenei.
“M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susţinut pe arena din Giuleşti şi am fost asigurat de constructori că aceasta va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât stadionul să poate fi redat în condiţii optime bucureştenilor şi, în acelaşi timp, pentru a ne onora obligaţiile asumate pentru derularea Campionatului European de Fotbal din această vară”, a precizat ministrul dezvoltării.
Tot marţi, ministrul a vizitat şi arenele Arcul de Triumf şi Steaua, ale căror lucrări au fost finalizate şi pentru care a început deja procesul de recepţie, în vederea predării acestora către beneficiari (Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv Ministerul Apărării Naţionale).
Cele trei stadioane sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin subprogramul “Complexuri sportive”, derulat de Compania Naţională de Investiţii.
Sursa: Realitatea Din UDMR