Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat marţi că schema de ajutor de stat pentru sprijinirea “micilor actanţi” din sectorul cultural independent ar putea să fie inclusă în Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, anunță AGERPRES.

“Chiar aseară am mai avut o discuţie cu domnul ministru Ghinea (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea – n.r.) în acest sens. Această schemă ar avea o valoare de aproximativ 75 de milioane de euro. (…) Domnul Ghinea mi-a dat motive să fiu optimist în urma discuţiei de ieri. Rămâne ca joi să reluăm discuţiile pe această temă, iar în momentul în care Ministerul Fondurilor Europene va declara eligibilă această schemă pentru a intra în PNRR, atunci putem înainta şi nişte termene”, a afirmat ministrul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a precizat însă că sumele dedicate sprijinirii sectorului cultural independent nu vor proveni de la bugetul Ministerului Culturii.

“Noi nu uităm de anumite proiecte ambiţioase care au drept scop sprijinirea artiştilor, sprijinirea sectorului cultural independent. (…) De la bugetul Ministerului Culturii cu siguranţă nu, pentru că, chiar dacă este un buget un pic mai mare decât anul trecut, există şi nevoi foarte mari, iar anul trecut am avut şi cheltuieli generate de pandemie, dar sigur că am făcut şi anumite economii, ceea ce nu a dus la o execuţie pe anumite capitole, ceea ce poate induce ideea că anul acesta avem mulţi bani”, a susţinut Gheorghiu.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedent”Culisele statului paralel” | Dezvăluiri despre Mugur Isărescu – cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume – VIDEO
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 159. Când banii n-au valoare pentru cea mai tare deputată PSD