Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că proiectul de buget alocă, în total, 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi şi Infrastructură, fiind vorba despre o creştere de aproape 10% faţă de execuţia din 2020. “Mă bucur nespus să anunţ respectarea promisiunii de record investiţional în transporturi pentru 2021”, spune el, potrivit news.ro.

“Într-un an dificil din punct de vedere bugetar, mă bucur nespus să anunţ respectarea promisiunii de record investiţional în transporturi pentru 2021. Acest Guvern şi-a asumat atât responsabilitatea bugetară în limita de deficit negociată cu Comisia Europeană, dar, mai ales, filosofia că investiţiile sunt cheia relansării economiei României. Alături de vicepremierul Dan Barna şi premierul Florin Cîţu am elaborat un proiect de buget pentru Transporturi şi Infrastructură, care să repună acest domeniu pe un drum ireversibil de dezvoltare şi modernizare a ţării”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook, joi seară.

El a arătat că proiectul de buget, care va fi adoptat de Executiv şi trimis către Parlament, alocă, în total, 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi şi Infrastructură în anul acesta, fiind vorba despre o creştere de aproape 10% faţă de execuţia din 2020.

“Pentru investiţiile din fonduri europene, avem alocate aproape 8 miliarde de lei, ceea ce este un record absolut al ultimului deceniu şi o creştere de mai mult de 30% faţă de 2020. Facem căi ferate, autostrăzi, linii de metrou, infrastructură portuară şi aeroportuară din fonduri europene! Am dat o atenţie deosebită domeniului feroviar în acest an. Avem cea mai mare alocare din ultimii 10 ani pentru întreţinerea infrastructurii feroviare: 1,4 miliarde de lei, creştere de 16,53%. Reînnoim calea ferată!”, a adăugat Drulă.

El a menţionat că sunt creşteri de 60% la alocarea pentru reparaţii curente ale infrastructurii feroviare.

“Am crescut şi suma alocată întreţinerii infrastructurii rutiere! Cu 10% faţă de execuţia preliminată din 2020, adică până la 617 milioane lei. Am spus de la debutul mandatului că bani vor fi. Constructorii şi managerii au primit de la mine mesajul să lucreze cât pot de mult pentru că e nevoie să creştem România împreună. Avem un buget la Transporturi orientat pe investiţii. Revoluţia bunei guvernări e aici”, a conchis Drulă.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentGuvernul Cîțu a lansat cel mai mare buget dedicat investițiilor din istoria României
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 156 – Telenovela senatoarei Șoșoacă în Parlament