Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, luni, cu specialişti în domeniu despre stadiul îndeplinirii de către autorităţile române a recomandărilor formulate în rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

“În continuarea dialogului cu Comisia Europeană în context MCV, luni, Stelian Ion a discutat, la nivel tehnic, cu echipa responsabilă de gestionarea acestui dosar, la nivelul instituţiei europene. Discuţiile s-au concentrat asupra stadiului îndeplinirii de către autorităţile române a recomandărilor formulate în rapoartele MCV”, se precizează într-un comunicat al MJ.

Potrivit sursei citate, ministrul Justiţiei a prezentat obiectivele pentru acest an: transmiterea către Guvern, spre adoptare, a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, până la sfârşitul lunii februarie 2021, finalizarea şi transmiterea, spre adoptare, Guvernului, a celor trei proiecte ale legilor justiţiei, până la finalul lunii aprilie 2021, elaborarea proiectelor de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, pentru a le pune în acord cu deciziile CCR, în cursul acestui an.

De asemenea, arată MJ, împreună cu CSM, PICCJ şi ICCJ va fi elaborat un plan pentru administrarea resurselor din sistem, precum şi un document comprehensiv care să cuprindă măsurile necesare pentru buna administrare a sistemului judiciar pentru următorii doi ani. Elaborarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie şi consolidarea ANABI şi ANI se înscriu, de asemenea, printre priorităţile Ministerului Justiţiei.

“MCV a fost foarte important pentru noi şi ne-a ajutat. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept”, a declarat ministrul Justiţiei, citat în comunicat.

Comisia a indicat elementele care trebuie să caracterizeze acţiunile din perioada următoare: coerenţa noilor reglementări, evitarea contradicţiilor şi luarea în considerare a recomandărilor partenerilor externi, contextul în care acestea urmează a fi elaborate şi aprobate, scopul trebuie să fie asigurarea stabilităţii şi ireversibilităţii progreselor, precum şi consultarea sistemului judiciar, a societăţii civile şi a partenerilor externi (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO), menţionează Ministerul Justiţiei.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentLudovic Orban, mesaj pentru PSD: ”De ce nu au prevăzut cum o să crească pensiile și salariile pe 100 de ani?”
Articolul următorOrban explică împărțirea în Coaliție: ”PNL va avea 23 de prefecți”