Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat luni că Garda de Mediu trebuie să devină o “instituţie de forţă” care să sancţioneze încălcarea legislaţiei, arătând că activitatea acesteia este din ce în ce mai eficientă.

“Este nevoie de o instituţie puternică, eficientă, o Gardă de Mediu care vine şi aplică amenzi, aplică sancţiuni, pentru că, dincolo de conştientizare, trebuie să arătăm că greşeala de a depozita undeva într-un loc nepermis deşeuri costă foarte mult şi în această acţiune Garda de Mediu devine din ce în ce mai eficientă. Am văzut săptămâna trecută, am făcut o analiză statistică a activităţii din data de 1 februarie şi până acum (…), cresc cifrele vertiginos, creşte numărul de maşini confiscate, creşte numărul de amenzi, creşte valoarea amenzilor. Deci, Garda de Mediu trebuie să devină o instituţie de forţă care vine şi sancţionează de fiecare dată acolo unde constată că cineva a încălcat legea. (…) Mai este mult până departe, este mult până aş putea să pot să afirm că sunt mulţumit de activitatea Gărzii de Mediu, dar am semnale pozitive, am semnale care ne dau speranţa că lucrurile pot fi schimbate” , a declarat Tanczos Barna, cu prilejul unei vizite de lucru efectuate în judeţul Covasna.

Ministrul Mediului a opinat că ar trebui înăsprite sancţiunile pentru persoanele care poluează mediul înconjurător şi nu se conformează prevederilor legale.

“Legislaţia trebuie modificată fără doar şi poate. Am dispus săptămâna trecută, cu ocazia acestei analize, să primesc o analiză punctuală pe toate sancţiunile care pot fi aplicate, astfel încât amenzile să fie şi mai mari în cazul în care cineva este prins, în cazul în care se demonstrează că cineva a depozitat în mod ilegal deşeuri în diferite locaţii. În momentul de faţă sancţiunile pleacă de la avertisment, amendă, obligaţia de a ecologiza zona respectivă, se revine şi, în cazul în care ecologizarea nu s-a făcut, se ajunge la amenzi de sute de mii de lei. După care, în cazul în care şi după a doua sancţiune nu se ecologizează zona, se ajunge la plângere penală. Primesc săptămânal situaţii de la Garda de Mediu, urmăresc cu atenţie evoluţia acestui fenomen şi pot să spun că aceste sancţiuni, aceste acţiuni în forţă dau rezultate. Sunt foarte multe locaţii care au fost ecologizate în urma acestor controale şi, cu siguranţă, din păcate se va ajunge la foarte multe plângeri penale acolo unde de bunăvoie şi după amendă persoanele respective nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii”, a mai spus ministrului Mediului.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentMarian Vanghelie: „DNA mi-a propus să colaborăm. Nu am acceptat”
Articolul următorPe cine susține UDMR pentru funcția de Avocat al Poporului