Nivelul radioactivităţii este la parametrii normali, ultima măsurare a fost sâmbătă la ora 10, precizează ministrul Mediului Tanczos Barna, potrivit news.ro

“Radioactivitatea este monitorizată în fiecare oră cu 58 de aparate de măsurare la nivel naţional. Datele sunt la parametrii normali, ultima măsurare a fost sâmbătă la ora 10”, a anunţat ministrul Mediului pe Facebook.

Conform lui Tanczos Barna, în România, nivelul radiaţiilor este monitorizat permanent prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). “Specialiştii din Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate lucrează non-stop astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naţionali şi internaţionali, precum şi a populaţiei”, precizează el.

Anunţul vine în contextul în care bombardamentele ruseşti în Ucraina au vizat centrala nucleară de la Zaporojie. Autorităţile ucrainene au precizat însă că atacurile forţelor ruse au afectat o clădire de instruire şi că centrala este, în prezent, în afara oricărui pericol.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţa, vineri seară, că la centrala nucleară de la Zaporojie au fost repornite 2 unităţi, iar în acest moment funcţionează 3 unităţi din 6. ”Le transmit românilor că nu există motive de îngrijorare”, afirma Popescu.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentMinisterul Dezvoltării deschide săptămâna viitoare apelurile de proiecte pentru rețelele de gaze finanțate prin ”Anghel Saligny”
Articolul următorJurnalist ucrainean la Realitatea Plus: Totul în jur e un coșmar, rușii nu țin cont de civili