Mircea Geoană a fost întrebat despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din România. Numărul 2 din NATO nu a negat o astfel de posibilitate însă a explicat că ar trebui să se îndeplinească o serie de condiții.

 
 

Mircea Geoană a vorbit despre o eventuală candidatură la funcția de președinte al României în podcastul lui Mihai Morar. Întrebat dacă se gândește să se înscrie la următoarele alegeri, adjunctul secretarului general al NATO a declarat că viitorul său în politica românească este incert în momentul de față. 

 “Încă nu m-am hotărât ce fac după ce plec de aici și o spun la modul cel mai onest. Evident sunt măgulit de faptul că oamenii par să înceapă să aibă încredere sau ceea ce am făcut și ceea ce pot să fac. Am obligația să îmi fac datoria la NATO neperturbat de orice altceva, am o obligație față de o organizație mare, am avut o șansă să mă reinventez și cei care m-au ajutat mi-au dat o șansă și nu am voie să nu o respect până la sfârșit. A doua chestiune, nu știu pentru că condițiile pt o eventuală candidatură trebuie să fie cumulate din multe alte direcții și nu am niciun fel de interes și apetit în acest moment să mă apuc eu să îmi creez condițiile pentru așa ceva.”, a explicat Mircea Geoană la podcastul lui Mihai Morar.

Articolul precedent„Dreptul de a fi uitat” pentru supraviețuitorii de cancer, la un pas de a fi OFICIAL
Articolul următorMircea Geoana a dezvaluit noile planuri NATO: Ucraina poate câștiga acest război. Va exista o soluție politică