Consultantul politic Miron Mitrea consideră că atât ieșirea liderului PSD Marcel Ciolacu la Vama Veche, cât și fotografia liderului USR Plus, Dan Barna cu propriul bebeluș, încălțat cu botoșei purtând simbolurile formațiunii, sunt 2 exerciții de imagine ratate. Protagoniștii nu numai că nu vor avea de câștigat, ci efectul poate fi chiar invers, a afirmat Mitrea.
“PSD nu va câștiga din această ieșire, Marcel nu va avea de câștigat nici el, poate că i-au spus consilierii că dă bine, dar de fapt se vede că nu e de acolo, nu se integrează, plus că i-a permis lu Cîțu să facă glume pe seama lui.
Se vedea că nu se simțea la el acasă, el nu e vamaiot, nu e un tipul care să bea un litru de whiskey, apoi câteva beri și să danseze până dimineața, se vedea că nu se simte comod acolo,” a afirmat Mitrea, la Culisele Puterii
La fel de critic a fost consultantul politic și cu fotografia în care liderul USR Plus Dan Barna, proaspăt tătic, s-a fotografiat cu bebelușul purând botoșei cu simbolurile și culorile celor 2 formațiuni.
“Nu-i aduce nimic acesta postare, în afara criticilor noastre și a mamelor care văd un copil folosit în campania electorale, nu va câștiga niciun vot. Este penibilă folosirea propriului copil într-o astfel de campanie, poate mai târziu să te dea în judecată și copilul că i-ai folosit imaginea, glumesc acum, dar efectul va fi nul”, a afirmat Mitrea.