Introducerea de criterii subiective, altele decât criteriile economice care sunt obiective, va face ca tarile bogate sa controleze sumele de bani care se duc către tarile mai puțin bogate în funcție de propriile lor interese. Este comentariul consultantului politic Miron Mitrea referitor la negocierile purtate de Bruxelles, pe bugetele de relansare economica și bugetul multianual al UE. Ideea introducerii unor criterii politice, cum  ar fi respectarea statului de drept a fost dezavuata, chiar dacă Miron Mitrea apreciază drept corecta declarația președintelui, Klaus Iohannis, potrivit căruia “România nu are o problema cu statul de drept”. Atâta timp cât la conducerea României este Klaus Iohannis și PNL nu ar fi probleme nici cu criteriile politice, pentru ca aparțin familiei de dreapta, care controlează Comisia Europeană, situație care s ar modifica fundamental dacă la guvernare ar veni Marcel Ciolacu și PSD. Dar acest aspect nu este singurul argument de validare a afirmațiilor prezidențiale. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii crede ca actuala Putere are meritul de a fi “ras acele protocoale ale lui Băsescu care erau comuniste, securiste, asa cum e nevoie sa ne spună astăzi președintele Parlamentului ungar. Sigur, el o critica pe Laura Codruța Kovesi, dar Laura a fost unul dintre elementele folosite. Noua ne a plăcut sa o arătăm pe Laura Codruța Kovesi, pentru ca și ea s a expus, dar nu a fost ea vârful de lance. Au  fost alții ca președintele ICCJ, Livia Stanciu, cu mult mai nociva. Ca pe vremea lui Ceaușescu, ea era o securista probabil, de când Justiția era subordonata Securității, și Procuratura  la fel. De când e președinte, Iohannis n a făcut decât sa tacă. Tăcând, netacand, a anulat, impreuna cu alții, cum ar fi Eduard Helvig aceste protocoale. Protocoalele au dispărut. Asta este extrem de important pentru statul de drept. Nu e statul de drept puternic despre care vorbea Traian Băsescu când era președinte, iar după ce nu a mai fost și a pus cenușă în cap spunand ca nu trebuia sa dea puterea la procurori, ci trebuia la judecători. Ei, nu știa cui sa dea puterea, dar dorea sa i fugareasca pe unii și, împreună cu europarlamentarul Monica Macovei, au desființat SIPA, au furat arhiva de care nu s a mai vorbit, au scos dosare cu amante și au șantajat judecătorii cum au vrut. Au spus toate organizațiile de magistrați aceste lucruri, dar nu s a luat nicio măsură. Fericirea noastră a fost ca au fost mici formațiuni tumorale. Corpul a fost sănătos”, a explicat Miron Mitrea cum a fost pervertit statul de drept în mandatele lui Traian Băsescu și unde vede meritele actualei Puteri, care poate fi criticata dur în ceea ce privește politicile economice. Fostul demnitar recunoaște ca în dosarele de mari privatizări, “România a făcut compromisuri”, ca să între în UE și NATO, dar acum nu mai trebuie sa facă la fel.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMinistrul Sănătății avertizează că programul teraselor ar putea fi restricționat
Articolul următor100% TU DECIZI! Eugen Tomac, omul care nu face nimic fără să-l întrebe pe Traian Băsescu