Ieri au fost învestiţi în funcţie prefectul şi unul dintre cei doi subprefecţi, anunță Informația Harghitei.
După ce miercuri au fost adoptate, în cadrul şedinţei de Guvern, hotărârile de numire în funcţie a noului prefect şi a unuia dintre cei doi subprefecţi, astăzi a fost şi ceremonia de învestire a acestora. Astfel, funcţiile de conducere ale instituţiei sunt deţinute de reprezentanţi ai celor trei partide de guvernământ.
Noul prefect al judeţului Harghita este Petres Sándor, iar cei doi subprefecţi sunt Isabela Prodan şi Marius Ţepeluş.
Marius Ţepeluş, cel care până ieri a îndeplinit şi atribuţiile de prefect, a declarat că „echipa Instituţiei Prefectului – Judeţul Harghita se întregeşte şi suntem norocoşi că deja, de ceva vreme, lucrăm împreună, ne cunoaştem şi asta contează foarte mult”.
„A fost – continua acesta – o perioadă de interimat destul de lungă, aproape 8 luni, răstimp în care (…) ne-am străduit şi cred că ne-am descurcat onorabil împreună cu toţi colegii din prefectură să ne ducem la bună îndeplinire toate atribuţiile din instituţia noastră şi să servim cât am ştiut de bine interesele cetăţeanului”.
Isabela Prodan spunea că „funcţia de demnitate publică în care tocmai am fost învestită este una care mă onorează şi, în acelaşi timp, îmi creează foarte mari obligaţii. Jurământul pe care tocmai l-am rostit este un angajament în faţa Guvernului României şi în faţa cetăţenilor acestui judeţ. Vreau ca prin toată activitatea mea, de astăzi înainte, să fiu un sprijin pentru autorităţile locale, pentru instituţiile din judeţul Harghita, pentru soluţionarea problemelor cetăţenilor”.
Noul prefect al judeţului, Petres Sándor, preciza că „prioritatea pe termen foarte scurt şi scurt pentru mine este să ajutăm (în actuala formulă de conducere completă – n.a.), ca această instituţie să poată lua o gură de aer după ultimii doi ani care au fost foarte grei, care au adus provocări neîntâlnite de noi până acum, ani pe care i-am dus cu un personal redus din motive obiective şi subiective. Toate aceste necazuri şi greutăţi mi-aş dori să le putem, cât de cât, rezolva, să putem trece peste ele, astfel încât să putem lucra un pic mai bine şi mai eficient. Pentru că, dacă această instituţie lucrează mai bine şi mai eficient, este bine atât pentru locuitorii judeţului, cât şi pentru Guvernul României”.
Mesajul dlui Petres Sándor pentru harghiteni este acela să aibă încredere în instituţia pe care o conduce şi „să ştie că aici sunt oameni care chiar vor să ajute la rezolvarea problemelor”.
Sursă: Informația Harghitei
Sursa: Realitatea Din UDMR