Pentru alegerile prezidențiale, se va înregistra un număr record de secții de votare în străinătate, peste 900, conform declarațiilor președintelui AEP, Toni Greblă.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat că pentru alegerile prezidențiale va fi „un număr record de secții de votare” în străinătate, adică peste 900. Greblă a declarat că din discuțiile preliminare cu Ministerul de Externe a reieșit că pentru alegerile prezidențiale „vor fi cel puțin câte secții de votare au existat pentru alegerile europarlamentare”.

„Într-o discuție preliminară avută cu Ministerul de Externe, cu care avem o foarte bună colaborare, s-a stabilit că cel puțin câte secții de votare au existat pentru alegerile europarlamentare, adică peste 950, vor fi organizate și pentru alegerea președintelui României. Și, repet, este un număr record de secții de votare pe care România le deschide în străinătate. Nicio altă țară din lume nu deschide peste 900 de secții de votare în străinătate”, a declarat Toni Greblă.

Președintele AEP a mai spus că Ministerul de Externe va comunica Autorității Electorale Permanente, până la începutul lunii noiembrie, numărul secțiilor de votare pe care preconizează să le deschidă în străinătate. Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc în 24 noiembrie, iar turul al doilea în 8 decembrie.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentANTAL ARPAD (UDMR): PROIECTUL USR PRIVIND REORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ A ROMÂNIEI ESTE O “INIŢIATIVĂ STUPIDĂ” ŞI “PERICULOASĂ”
Articolul următorBUDAPESTA: ADERAREA ROMÂNIEI LA SCHENGEN, ÎN INTERESUL NAȚIONAL AL UNGARIEI