Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat că a fost suplimentat personalul din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a circa 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari.

„Asigurarea personalului medical pentru funcţionarea unor domenii din sistem suprasolicitate în această perioadă reprezintă o prioritate. Am reuşit suplimentarea personalului din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari. Luăm în discuţie şi creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească şi, în acest sens, vom demara discuţii cu colegii de la ministerele de resort pentru calcularea impactului bugetar”, a declarat Nelu Tătaru, marţi la finalul întâlnirii cu reprezentanţii Federaţiei  Ambulanţa, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
 
La întâlnire au fost discutate teme de interes pentru personalul din serviciile publice de Ambulanţă, precum suplimentarea personalului angajat în domeniu, clarificarea condiţiilor de acordare a sporului de risc aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2020 şi a sporului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.
 
Un alt subiect fierbinte, de interes pentru lucrătorii din serviciile de ambulanță, a fost legat de condiţiile de acordare a sporului de risc aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2020 şi a sporului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.
 
Reprezentanții Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” cer autorităților să acorde stimulentul de risc tuturor angajaților care desfășoară activitate în teren, dar și sporul de recunoștință pentru personalul din linia întâi din serviciile de ambulanță. De asemenea, ei solicită păstrarea celor 1.000 de posturi primite în acest domeniu, în perioada stării de urgență și organizarea de concursuri pentru ocuparea lor.
Nelu Tătaru i-a asigurat pe liderii sindicatului de întreaga disponibilitate pentru dialog.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala