În întreaga perioadă scursă de la declanșarea pandemiei COVID, reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului au monitorizat la sânge posturile de radio și de televiziune, sancționându-le, uneori cu o duritate maximă, pentru abateri de la linia oficială dictată de Uniunea Europeană și de autorități ale statului român.

Redacțiile au fost nu numai sancționate, ci și obligate să plătească amenzi extrem de mari și, din acest motiv, aduse în stare de faliment, au fost închise posturi de radio și de televiziune. Mai mult decât atât, prin decizii CNA, au fost retrase licențe de emisie sau, în alte situații, s-a refuzat prelungirea acestora. Sub această formidabilă presiune, mulți jurnaliști și uneori redacții întregi s-au aflat în situația de a se autocenzura. Cetățenii au primit mai puțină informație de bună calitate.

Acum din ce în ce mai multe documente oficiale emise de autoritățile Uniunii Europene, dar și de autoritățile statului român, demonstrează că, sub pretextul combaterii COVID-ului, au fost săvârșite multe greșeli, erori intenționate și neintenționate, dar asumate o vreme de către guvernele statelor membre, inclusiv de către guvernul român. Rezultă că CNA a acționat la comandă, iar efectul a fost îngrădire accesului cetățeanului la informație.

În consecință, Clubul de Presă solicită ca, de îndată, CNA să-și recunoască partea de vină, să-și asume în mod public greșelile și să demonstreze că este capabil să repare ce a stricat acolo unde mai e ceva de reparat.

Membrii Consiliului de Onoare
29.11.2023

Articolul precedentZi decisivă pentru Florin Cîțu. Senatorii decid azi dacă îi ridică imunitatea
Articolul următorSenatul a votat ridicarea imunității parlamentare a lui Florin Cîțu, în dosarul tunului cu vaccinuri anti-COVID