Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înainte de reuniunea Consiliului European, că există “o îngrijorare larg răspândită” în legătură cu noua variantă a coronavirusului, Omicron.
“Vom avea o discuţie aplicată, este evident că există o îngrijorare larg răspândită în legătură cu noua variantă a virusului, numită Omicron, vom discuta ce se poate face în comun şi, foarte important, vom discuta despre cum vom obţine un vaccin nou, pregătit pentru a combate această nouă formă a virusului. Este între timp foarte clar pentru toată lumea – şi am discutat şi ieri (miercuri – n.r.) cu alţi lideri – doar vaccinarea poate să oprească răspândirea acestei pandemii”, a declarat Iohannis, joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European.
El a adăugat că acestea sunt teme complicate şi că speră să se ajungă rapid, joi, la o concluzie cum obţinem acest vaccin nou şi cum va fi achiziţionat şi împărţit între statele membre.
“Voi atrage atenţia să nu se exagereze cu măsurile de restricţionare, în special când este vorba de traficul de mărfuri, despre economia europeană şi sper să aungem la concluzii pozitive în acest sens”, a afirmat şeful statului.
Sursa: Mediafax