PSD a punctat în fața PNL. PNL a punctat în fața PSD. Pentru UDMR important este că este tot acolo.
PSD a salvat țara și puțin pe Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a îngropat mai multe guverne și, doar acum câteva ore a salvat Guvernul Ciucă și pe miniștrii lui. “A fost un fel de mână de ajutor pe care ne-a întins-o”! Ne – a atras atenția liderul politic cel mai calificat în a identifica amenințările și situațiile limită, din calitatea de ministru al Apărării. La curent cu ultimele mișcări din Kazahstan și știind despre Dosarul Ucraina ce nici Ucraina nu înțelege, Vasile Dâncu se intoarce la prima dragoste – politica internă – si constata rolul de salvator pe care îl joacă președintele după toamna plină de peripeții de la Congresul PNL. Că rolul de salvator a întrat în al8lea an și salvarea începe să semene a resuscitare pur formală, după cum cer protocoalele, nu va remarca nimeni. Fiecare trebuie să puncteze și să arate că a câștigat o guvernare pe care pare că nu o mai deține nimeni. O guvernare a tuturor și a nimănui până la urmă.
Cu doar câteva zile observația președintelui PSD că legea plafonării și compensării prețului la energie este ineficientă părea anunțul apocaliptic al unei noi coaliții eșuate. Noroc cu Virgil Popescu! Ministrul Energiei debordează de energie și are calitatea inestimabilă de a zâmbi afectuos în orice situație. A apărut la televizor, a zâmbit și a mărturisit șăgalnic că domnia sa are o factura de 400 de lei la gaze. Și s-a lăsat liniștea. Marcel Ciolacu nu a revenit să evalueze dacă este bine sau rău. Fiecare a gândit în sinea sa că, uite, se poate să fie și bine, depinde de persoană! Cei mai cârcotași s-au gândit că poate ministrul locuiește într – o cameră de hotel, alții s- au bucurat că au casa mai mare decât ministrul Energiei, dar în mod evident nuciun cap de familie nu a riscat să se expună public și să spună că nu s-a descurcat la fel de ușor în fața vicisitudinile sezonului rece ca ministrul Virgil Popescu. Vedeți, Domnule Ciolacu? Cine vrea se descurcă! Nu legea e de vină! Și Coaliția a fost salvată! A venit domnul Klaus Iohannis și i-a întins o mână. În primele zile ale anului 2022 a salvat România! Urmează Ucraina! Kazahstanul se salvează singur! E departe! E friguros și poziționat periculos între Rusia și China. Iar de climă se ocupă nimeni altcineva decât presedintele, Klaus Iohannis! N-are decât să le întindă o mână și lor dacă vrea. Sau să li-l trimită pe domnul Virgil Popescu să – i învețe să-și scadă factura la încălzire.
Sursa: Realitatea Din PSD