Copresedintele USR PLUS Dan Barna a anuntat, marti, cu ce propuneri vine pentru reluarea negocierilor. El a propus ca atat el, cat si liderii PNL si UDMR, sa devina vicepremieri. Astfel, Barna a renuntat sa mai candideze pentru sefia Camerei Deputatilor.
„Se percepe ca suntem in situatia unui blocaj legat de alocarea functiilor pe partide sau, si mai fals, este chestiunea legata de ambitii personale ale liderilor celor doua partide din conducerea coalitiei, respectiv a mea si a lui Ludovic Orban. Nu este despre pozitii, ci este exact despre o alocare echilibrata si sansa ca aceasta coalitie sa functioneze si sa mearga mai departe. Secventa in care noi ne propunem sa facem un guvern de oportunitate este de neacceptat pentru USR PLUS. Am propus mai multe solutii in zilele trecute, acestea au fost refuzate fie de Ludovic Orban, fie de cei din PNL”, a spus Barna.
El a anuntat apoi ca „USR PLUS il propune pe Catalin Drula pentru conducerea Camerei Deputatilor”.
„Incercam o noua noua solutie, incercam o noua deschidere si propunem o alta candidatura la conducerea Camerei Deputatilor. Consideram in continuare ca echilibrul acestei coalitii trebuie sa existe. Pe cale de consecinta, il propunem – si va fi sustinut de USR PLUS – pe liderul de grup al parlamentarilor USR, Catalin Drula, un coleg cu o experienta semnificativa si cu rezultate remarcabile in ultimele doua sesiuni”, a precizat Barna.
Astfel, el a renuntat sa mai obtina pentru sine sefia Camerei Deputatilor si a venit cu o alta propunere.
„Ii propun lui Ludovic Orban si Kelemen Hunor sa intram impreuna in acest guvern ca vicepremieri ca exemplu de responsabilitate. Va fi un guvern serios, credibil, care nu va mai avea nevoie de comitete si comitii. Va arata romanilor ca suntem concentrati pe probleme reale si ca nu e o coalitie de conjunctura.
E frustrant ca, desi discutiile au mers bine pe programul de guvernare, ne-am blocat pe discutiile pentru functii. Un guvern in care presedintii celor trei partide sunt vicepremieri va evita blocajele, vor lua decizii rapide”, a spus Barna.
Sursa: Realitatea Din USR