Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Hegedus Csilla (UDMR), a anunţat, vineri, că Oradea va avea peste 11 milioane euro pentru tranziţia verde, adică pentru autobuze electrice, un sistem smart de transport, staţii de încărcare a maşinilor electrice, dar şi locuinţe pentru profesori, locuinţe pentru medici.
“Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare va aduce beneficii foarte mari atât oraşelor, municipiilor şi satelor, şi dacă lucrurile vor merge aşa cum sperăm noi, după 2026 vom trăi în alte condiţii. Presupun că aţi citit despre România educată, eu spun că va fi şi România sănătoasă, pentru că vom avea foarte multe investiţii în sănătate”, a declarat Hegedus Csilla, într-o conferinţă de presă susţinut la Prefectura Bihor, alături de subprefectul Dan Palaghianu.
Vorbind despre PNRR, secretarul de stat s-a referit, în primul rând, la judeţul Bihor, pentru care ministrul Cseke Attila “a visat şi a pus pe hârtie” fonduri dedicate autorităţilor locale către o tranziţie verde şi către digitalizare, informează Agerpres.
“Peste 11 milioane de euro vor ajunge la Oradea, bani care vor putea fi folosiţi pentru tranziţia verde, adică autobuze electrice, microbuze electrice, dar şi sistem smart de transport, staţii de încărcare a maşinilor, dar veţi putea investi şi în locuinţe pentru profesori, pentru medici. De asemenea, municipiile (Salonta, Marghita şi Beiuş, n.r.) vor beneficia de 3,4 milioane de euro pentru locuinţe sociale, pentru tineri, dar şi pentru transport curat, oraşele mai mici vor beneficia de câte 2,5 milioane de euro şi comunele de câte 255.000 euro. Acestea sunt sume care revin fiecărei administraţii locale, nu pe bază de concurs, ci sunt ale lor şi gata. Dar bineînţeles vor trebui să vină cu proiecte”, a spus Hegedus Csilla.
Secretarul de stat a declarat că vrea să se întâlnească în timpul zilei cu primari din judeţ pentru a le prezenta posibilităţile din PNRR, fiind foarte important ca primarii să fie pregătiţi pentru accesarea banilor care vor ajunge la sfârşitul anului.
“Trebuie să fim deja gata cu proiectele, în faza de SF, în faza de DALI, pentru ca, în cel mai scut timp, să fie demarate. Până în 2026, noi trebuie să cheltuim suma de 29,2 miliarde de euro”, a subliniat Hegedus Csila.
Secretarul de stat a mai menţionat că sunt trei ţări din UE care au reuşit să pună turismul cultural în PNRR, iar România este una dintre ele, în sensul că va fi finanţată din fonduri europene crearea a 12 rute culturale, iar una dintre acestea va fi în Oradea – Ruta Oraşul Regelui Sfântul Ladislau.
Sursa: Realitatea Din UDMR