Parlamentul se reuneşte, marţi, în şedinţă de plen comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi 75 de ani de existenţă a NATO.

În şedinţa de marţi, deputaţii şi senatorii vor dezbate şi vota o declaraţie pe acest subiect.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit vineri ca marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15,00, să se desfăşoare o şedinţă comună cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO.

Pe 29 martie România a celebrat 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO din Bruxelles.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTensiuni uriașe din cauza alegerilor locale, în PSD-PNL
Articolul următorSondajul care răstoarnă toată scena politică: Cine este politicianul în care românii au cea mai mare încredere