Senatorul Fejér László Ödön, vicelider al grupului senatorial UDMR, avertizează că situaţia urşilor este scăpată de sub control, în condiţiile în care aproape zilnic se înregistrează atacuri ale acestor animale asupra oamenilor, iar unii “ecologişti de tastatură” se opun măsurilor menite să protejeze vieţile omeneşti.
“Situația este scăpată de sub control, viețile oamenilor sunt în pericol din cauza atacurilor urșilor în județele Harghita și Covasna și nu numai, iar, în momentul de față, unii ecologiști de tastatură nu fac nimic constructiv, doar decredibilizează orice acțiune a membrilor acelor organizații de mediu care într-adevăr se concentrează asupra găsirii unor soluții necesare. În urma gesturilor și inițiativelor acestor așa-ziși ecologiști este evident faptul că ei nu înțeleg sensul sintagmei “a fi activist în România”; pentru ei se pare că aceasta înseamnă doar să devii inamicul semenilor tăi în lupta cu urșii”, a declarat vice-liderul grupului UDMR din Senat, după cele întâmplate în localitatea Zagon din județul Covasna, unde un bărbat a fost rănit grav după ce a fost atacat de urs în grădina casei sale, care a fost transportat la UPU Sfântu Gheorghe.
Vice-liderul senatorilor UDMR a atras atenția asupra faptului că acești agenți iresponsabili nu știu ce se întâmplă pe teren, în aceste județe afectate, și este foarte ușor să manipuleze opinia publică prin mesaje eronate: ”Agent Green susține cu tărie că gospodăriile nu sunt bine protejate cu garduri de fire electrice, dar se pare ca încă nu au aflat despre atacul de ieri când un bărbat a fost atacat de un urs chiar în timp ce își recondiționa gardul electric”- a precizat Fejér László Ödön.
“Este tot mai îngrijorătoare situația din aceste județe, oamenii trăiesc cu frică și nu ies din casă. Este de salutat faptul că Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege, care ar da posibilitatea autorităților locale ca într-un interval de 24 de ore să intervină prin sedare sau împușcare, în funcție de situația de la fața locului. Doar autoritățile locale pot decide cât de gravă este situația. Cât de jalnic trebuie să fii încât să ceri demisia ministrului când acesta vrea să elaboreze o legislație care să salveze vieți”, a subliniat senatorul Fejér László Ödön.
Sursa: Realitatea Din UDMR