Prezenţa omului în habitatul ursului şi creşterea constantă a numărului de urşi, care pun presiune din ce în ce mai mare asupra stânelor şi culturilor agricole, reprezintă principalele cauze pentru care, în 2021, a crescut numărul de incidente faţă de anii precedenţi, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Conform datelor Ministerului Mediului, în 2021, au fost înregistrate 41 de incidente şi 4 morţi, comparativ cu 2020 când au fost raportate 6 incidente şi un mort. În 2019, s-au înregistrat 29 de incidente şi 8 morţi.

“Numărul de atacuri în 2021 a crescut în urma reluării activităţilor standard după perioada Covid. Am avut mai mulţi turişti în habitatul ursului. Am avut şi mai multe atacuri în zonele unde există culturi agricole şi în zona stânelor. Pe de o parte, prezenţa omului în habitatul ursului este o cauză, pe de altă parte, creşterea constantă a numărului de urşi şi presiunea din ce în ce mai mare asupra stânelor şi culturilor agricole – acestea sunt probabil cele două motive pentru care în 2021, faţă de anii precedenţi, a crescut numărul atacurilor”, a declarat Barna Tanczos, la conferinţa de presă despre implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun.

El a subliniat că, în urma aprobării Ordonanţei 81, atât Sinaia, cât şi Băile Tuşnad şi celelalte staţiuni au putut să reloce pe loc,”fără autorizaţii de la Bucureşti, fără proceduri complicate, imediat, acele exemplare sau acele familii care frecventau staţiunile turistice”.

“În zona staţiunilor turistice, în afara intravilanului staţiunii, prezenţa urşilor a rămas o problemă constantă. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte atenţi în momentul în care acordăm aceste derogări de prevenţie, pentru că doar prin intervenţie este foarte clar că problema nu se poate rezolva. Intervenţia imediată este cumva o soluţie ‘post factum’: ursul este deja acolo, ursul deja atacă sau deja a atacat, a produs o pagubă sau a cauzat decesul cuiva. Deci, tocmai de aceea, prevenţia este singura soluţie de restabilire a echilibrului. Punctual, în staţiuni, Ordonanţa 81 a fost o soluţie foarte bună. (…) Ştiu că în Băile Tuşnad au fost relocate în total, în 2 ani de zile, 16 sau 17 exemplare – şi a scăzut foarte mult numărul de apeluri 112, care demonstrează faptul că o intervenţie corectă poate să reducă riscul şi poate să reducă presiunea asupra turiştilor şi cetăţenilor din localităţile respective”, a subliniat ministrul Mediului, citat de Agerpres

În ceea ce priveşte densitatea medie la nivel naţional, de 11 exemplare/100 km pătraţi, acesta a precizat că “suntem campioni” prin comparaţie cu celelalte state membre.

“Comparând cu celelalte state membre, suntem campioni la densitate de populaţie de urs, densitate medie. În câteva regiuni, judeţe, densitatea este chiar foarte mare şi în comparaţie cu media naţională. (…) Noi încercăm să apropiem judeţele unde presiunea este foarte mare şi unde este clar că se generează mai multe atacuri, mai multe conflicte din cauza densităţii ridicate, să revenim cumva la o medie naţională. În acelaşi timp, e foarte clar că 6 ani pierduţi au dus la o escaladare a problemelor şi, în niciun caz, aceste probleme nu se pot rezolva într-un an sau în doi ani. Nu există soluţii miraculoase. Trebuie să revenim încet-încet la acel trend constant de păstrare a densităţii acolo unde densitatea este normală şi încet-încet, mulţi ani de zile, să reducem densitatea în zonele cu conflicte multe”, a mai spus ministrul. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentPNL, întâlnire decisivă la Vila Lac. Rareș Bogdan dă cărțile pe față: angajament ferm în fața partidului – mutarea care îl propulsează în sondaje
Articolul următorMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat alte 49 de contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, în valoare totală de 483 milioane