Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, marţi, că România performează la toate capitolele şi este un stat membru care poate emite pretenţii la orice funcţie din UE, el precizând că şi pretenţia pentru funcţia de secretar general al NATO a fost o candidatură bine gândită și nu crede că a fost exagerată.
”România performează la toate capitolele şi este un stat membru care poate emite pretenţii la orice funcţie a Uniunii Europene. România şi-a adus contribuţia din toate punctele de vedere la dezvoltarea Uniunii şi la crearea acestei stabilităţi. Sper ca atunci când se vor lua deciziile privind aceste funcţii, să se ţină seama de acest aspect. România poate să emită pretenţii la orice funcţie a UE”, a declarat senatorul UDMR, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre negocierile pentru funcţiile din cadrul instituţiilor europene, după alegerile europarlamentare.
Sursa: Realitatea Din UDMR