Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că s-a modificat ordinul privitor la derogările de vânătoare, iar turiștii străini nu vor mai putea veni să vâneze urși în România. De asemenea, trofeul ursului Arthur va rămâne în România, scoaterea sa din țară fiind ilegală.
”Am modificat ordinele de derogare, astfel încât totul să fie mult mai clar. Intervenția să se desfășoare în maxim 15 zile și să se facă de către Asociația care se ocupă de zona respectivă (…) Foarte pe scurt: turiștii străini nu vor putea veni în România la vânătoare”, a explicat Tanczos Barna, la Realitatea PLUS.
Ministrul a precizat că trofeul ursului Arthur va rămâne în România.
„Trofeul este în ţară. Blana și craniul, asta înseamnă trofeu, din câte am înțeles. Nu, nu pleacă nici într-un fel din țară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. Nu poate pleca. Nu știu de ce a dat banii (prințul – n.r.). Blana și craniul sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Nu poate să plece din ţară. Este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate! Punct”, a declarat ministrul Mediului.
Sursa: Realitatea Din UDMR