La rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Radu Mihaiu, candidatul USR pentru un nou mandat la primăria din sectorul 2. După un mandat marcat doar de scandaluri, în care a fost acuzat că și-a angajat apropiații pe pile și că a dat autorizații cu dedicație, edilul vrea să rămână în funcție. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează. 

Radu Mihaiu este candidatul USR pentru încă un mandat în funcția de primar în sectorul 2 al Capitalei. A fost poreclit „primarul care și-a dat în judecată propria primărie” și, culmea, a câștigat procesul pe care l-a intentat ca cetățean înainte de a fi ales împotriva instituției pe care o conduce.

În 2022, propriii colegi de partid îl acuzau că și-a angajat mai mulți apropiați în primărie fără concurs. La DGASPC sector 2 scandalul a ajuns în instanță după ce directoarea numită de edil în funcție după înlăturarea pe care presa a descris-o ca fiind abuzivă a fostului șef a fost declarată incompatibilă. În plus, tot aceasta s-a ales cu dosar penal după ce a căutat abuziv în documentele fostului director.

Edilul a fost și el cercetat penal pentru abuz în serviciu și fals în acte după ce a dat mai multe autorizații de demolare a unor clădiri aflate în litigiu, în favoarea unei companii imobiliare care urma să construiască blocuri cu 14 etaje. La ieșire de la audieri, a explicat că, citez: „Nu se poate ca primarul să meargă la toate edificările. De asta există inspectori și aparat de specialitate”.

Un secretar de stat l-a acuzat că își face campanie electorală mascată în școli prin interpuși: „Primarul sectorului 2 trimite diverse colaboratoare prin școlile din sector, care le spun copiilor ba că prin “mărinimia” sa, fix în campanie electorală, le va face locuri de joacă la școală și ei trebuie doar să le aleagă numele, ba că trimite Poliția Locală să le facă educație preventivă”.

Potrivit declarației sale de avere, are sute de mii de lei în conturi și peste un milion de lei în acțiuni la diferite companii.

CE AVERE ARE RADU MIHAIU

-venituri lunare de 14.395 de lei

-217.787 de lei în conturi

-acțiuni în valoare totală de 1,12 milioane de lei

-datorii de 35.000 de euro

-un teren

-două apartamente

SURSA: declarație de avere/Realitatea Plus

 
Articolul precedentEduard Novak cere ”demisia de onoare” conducerii Federaţiei Române de Ciclism, după suspendarea lui Dascălu
Articolul următorEuroparlamentarul Iuliu Winkler: Noi, Uniunea Democrată Maghiară din România, respingem orice formă a extremismului, fie extremism politic, fie extremism verbal