UDMR face un apel la unitate în vederea aderării României în Spaţiul Schengen şi nu susţine moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, deputatul Szabo Odon, vicelider al grupului UDMR.

“Creşterea încrederii în instituţiile statului este poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un demnitar, un politician. Credem cu tărie că rolul instituţiilor publice este să fie în slujba cetăţeanului. Topul încrederii astăzi în instituţiile publice este condus de pompieri şi SMURD, două instituţii aflate în subordinea MAI. O analiză mai serioasă, însă, ne-ar arăta şi problemele din cadrul ministerului: şi lipsa acută de resurse umane, buget insuficient, greşeli individuale transferate peste întregul sistem”, a afirmat deputatul UDMR, la dezbaterea moţiunii simple intitulată “Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, “din păcate, în România ultimilor ani prea uşor se formulează acuzaţii”.

“Prea uşor strigăm ‘corupţie, incompetenţă’, şi în schimb foarte greu realizăm propuneri de proiecte comune, strategice, transpartinice, multianuale. Din păcate, se pare că o parte a clasei politice nu poate mai mult decât atât. Oricât de supăraţi am fi fost noi pentru folosirea într-un cadru neadecvat a salutului “Jó napot” nu credem, nu credeam şi nu puteam fi convinşi, sub nicio formă că preşedintele Iohannis ar fi avut orice treabă cu achiziţia de BMW la Poliţie. Acest tip de acuze fără dovezi nu fac altceva decât erodează din nou încrederea în instituţiile statului”, a transmis parlamentarul în plenul Camerei Deputaţilor.

Szabo Odon a făcut un apel la unitate către parlamentarii din toate partidele.

“Ne trebuie proiecte comune mari. Poate că de la momentul asumării dezideratelor naţionale de aderare la NATO şi UE nu s-a mai reuşit acest lucru. Noi, UDMR, susţinem că în cel puţin trei domenii ar trebui să căutăm să implementăm astfel de deziderate – zona educaţiei, sănătăţii şi a siguranţei cetăţenilor. Săptămânile care vin sunt cruciale şi pentru accederea ţării noastre în zona Schengen. Hai să demonstrăm că putem fi solidari şi fiecare partid reprezentat în familiile politice europene să realizeze un lobby, presiune pentru a avea cu toţii un succes, Sunt convins că sistem perfect nu există, lipsurile trebuie asumate şi corectate, însă cred şi că nu trebuie să fim, prin mesajele noastre, demoralizatorii propriilor cetăţeni. UDMR este parte a acestei guvernări şi nu va susţine prin vot această moţiune simplă”, a concluzionat deputatul UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentKelemen Hunor: Sunt convins că cu toţii vom face efortul necesar să îi convingem pe olandezi că merităm să intrăm în Spaţiul Schengen
Articolul următorAu fost semnate primele contracte de finanțare pentru protecția mediului