UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei.

”În baza deciziei conducerii judeţene a organizaţiei UDMR Timiş, la alegerile locale din 9 iunie 2024, organizaţia îl va susţine pe Alfred Simonis pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean Timiş. Comunitatea maghiară se află în situaţii diferite în Timişoara faţă de restul judeţului, dar scopul UDMR este reprezentarea interesului comunităţii noastre în toate împrejurările. La baza acestei decizii pragmatice se află dialogul şi acordul dintre părţi, finalizate prin asumarea priorităţilorimportante pentru organizaţia noastră, de la sprijinirea bisericilor noastre istorice, la sprijinirea dezvoltării localităţilor de interes pentru comunitatea maghiară, la sprijinirea instituţiilor maghiare şi a programelor culturale cu interes maghiar din judeţ, până la iniţierea parteneriatelor cu judeţele şi ţările aparţinând banatului istoric, scopul comun fiind salvgardarea multiculturalismului bănăţean”, a transmis UDMR Timiş, într-un comunicat de presă, de marţi.

Totuşi, UDMR Timiş anunţă că la nivel de municipiu va face parte în continuare din Alianţa Timişoara Unită

”Decizia nu aduce nicio atingere alianţei electorale încheiate la nivelul municipiului Timişoara şi nu se referă la lista de candidaţi la consiliul judeţean, unde organizaţia noastră va depune propria listă de candidaţi”, a mai transmis UDMR Timiş.

Iniţial din Alianţa Timişoara Unită, care îl susţine pe Dominic Fritz pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, au făcut parte USR, PMP, Forţa Dreptei, UDMR, Uniunea Bulgarilor din Banat şi Partidul Liberal. Uniunea Bulgarilor din Banat şi Partidul Liberal s-au retras din această alianţă. Mai mult, liderul Partidului Liberal, Raul Ambruş s-a alăturat PSD Timiş.

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentPeste 60% dintre români își doresc introducerea votului obligatoriu
Articolul următorUDMR şi-a depus, joi, la Biroul Electoral Judeţean, lista de candidaturi pentru Consiliul Judeţean Harghita. Bíró Barna Botond – candidat la preşedinția CJ