Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita Bíró Barna Botond a fost ales, sâmbătă, candidatul UDMR la preşedinţia CJ, decizia fiind luată în cadrul unui Consiliu de Coordonare al UDMR la nivel judeţean.
În cursa pentru alegerea candidatului UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Harghita s-au înscris, pe lângă Bíró Barna Botond, actualul preşedintele al CJ Harghita, Borboly Csaba, aflat la al patrulea mandat, precum şi al doilea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Barti Tihamér.
În cursul acestei săptămâni, a avut loc o primă întrunire a Consiliului de Coordonare al UDMR la nivel judeţean, fără ca cei 15 membri să reuşească să ia o decizie, însă în cursul zilei de sâmbătă, la a doua şedinţă a acestui organism, Bíró Barna Botond a fost ales cu unanimitate de voturi.
Bíró Barna Botond conduce Organizaţia Teritorială UDMR Odorhei, Barti Barti Tihamér este şeful Organizaţiei Teritoriale UDMR Gheorgheni, în vreme ce Borboly Csaba este preşedintele Organizaţiei Teritoriale UDMR Ciuc.
Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care deţine şi preşedinţia rotativă a UDMR Harghita, a transmis presei o declaraţie în care vorbeşte despre faptul că rivalitatea dintre regiuni şi competiţia liderilor asigură reînnoirea, punctând faptul că liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a ajutat la încheierea unui parteneriat politic între cele trei regiuni.
“Cel mai important lucru este ca maghiarii din Transilvania să aibă reprezentare în Europa. Acest lucru trebuie să fie acum subordonat rivalităţii regionale şi afirmării intereselor locale. Ne aflăm într-o situaţie dificilă, deoarece apropierea alegerilor înseamnă că interesele organizaţiilor regionale trebuie reconciliate într-un timp foarte scurt. În principiu, este bine că există rivalitate între regiuni şi competiţie între lideri. Acest lucru este bun pentru politică, asigură reînnoirea. Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii, a ajutat la încheierea acordului pentru un parteneriat între regiuni. În consecinţă, am decis să lăsăm loc vicepreşedintelui Barna Botond Bíró să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean sub sigla UDMR. Va fi elaborat un plan de cooperare detaliat pentru a împărţi sarcinile şi responsabilităţile între regiuni. S-a ajuns la un acord care va asigura continuitatea activităţii începute, precum şi menţinerea şi dezvoltarea organizaţiilor consiliului judeţean”, a transmis Borboly Csaba.
Potrivit unor surse politice, Borboly Csaba şi Barti Tihamer sunt susţinuţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Harghita.
Bíró Barna Botond are 39 de ani, are licenţă în Ştiinţe politice şi se află la al doilea mandat de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita.
La nivel politic, conduce organizaţia UDMR din zona Odorhei din anul 2017, după decesul fostului preşedinte, Verestoy Attila.
Sursa: Realitatea Din UDMR