Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat miercuri că a pornit deja demersurile pentru transparentizarea datelor despre evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a campaniei de vaccinare, cerută de mai multe organizaţii din societatea civilă într-o scrisoare deschisă, potrivit Agerpres.
“Am citit scrisoarea semnată de cele 21 de organizaţii din societatea civilă care cer transparenţă cu privire la datele despre evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a campaniei de vaccinare. Pot doar să spun că organizaţiile neguvernamentale îşi doresc ceea ce îmi doresc şi eu: transparenţă, date în format deschis, o comunicare reală între Ministerul Sănătăţii şi oameni. Am pornit deja demersurile pentru transparentizarea datelor menţionate în scrisoarea deschisă şi în cel mai scurt timp vom reveni cu veşti bune”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
Organizaţiile semnatare ale scrisorii i-au cerut ministrului Sănătăţii că onoreze promisiunea de transparenţă şi să “publice deschis, actualizat în mod regulat şi într-o manieră prietenoasă datele relevante” privind pandemia COVID-19 şi campania de vaccinare.
“În curând, se face un an de când pandemia COVID-19 afectează şi ţara noastră. În aceste luni, nu credem să fi existat persoane care să nu fi fost interesate de modul în care această pandemie le-a ameninţat sănătatea proprie şi pe a celor dragi. Şi, totuşi, în tot acest timp, autorităţile au comunicat cu cetăţenii într-o manieră cel puţin rudimentară, prin comunicate seci, cu cifre puţine, prezentate într-o manieră neintuitivă. În lipsa informaţiilor coerente şi accesibil prezentate, în rândul populaţiei s-a instalat confuzia, au înflorit teoriile conspiraţioniste şi a scăzut încrederea în autorităţi”, afirmă semnatarii scrisorii.
Reprezentanţii organizaţiilor au solicitat printre altele să se comunice numărul de persoane externate vindecate/judeţ/zi, numărul de persoane decedate/judeţ/zi, numărul de persoane COVID-19 spitalizate în secţiile ATI/judeţ/zi şi numărul total de pacienţi ATI/judeţ/zi, numărul de cazuri active/judeţ/zi, numărul de persoane testate/judeţ/zi, tipul de teste utilizate (RT-PCR, teste rapide) – proporţie din pacienţii testaţi judeţ/zi, provenienţa persoanelor testate (autoizolare, carantină, testare voluntară, testare la prezentarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, testare de rutină la locul de muncă) – exprimată în numere absolute, defalcate pe judeţ, dar şi raportul dintre numărul de persoane testate pozitiv/numărul de persoane testate/zi şi numărul de pacienţi confirmaţi, dar asimptomatici sau cu forme foarte uşoare.
Totodată, organizaţiile semnatare mai cereau şi transparenţă privind vaccinarea, precum numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare/judeţ/zi, defalcate pe reacţii comune/minore şi reacţii majore, numărul de doze de vaccinuri livrate/judeţ, defalcate pe tip de vaccin, procentul de vaccinare în rândul personalului sanitar/judeţ/zi, numărul de doze disponibile zilnic la nivelul fiecărui centru de vaccinare.
Sursa: Realitatea Din USR