Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a criticat pozițiile proruse ale mai multor oameni aflați în funcții înalte în statul român, ca președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, dar și mulți membri ai Parlamentului. Acesta a cerut demiterea șefului AEP, care a apărut de mai multe ori alături de ambasadorul Rusiei la București – Valery Kuzmin.

„Președintele AEP, susținut de Parlamentul României. Dl Mitulețu. Parlamentul României îl susține pe Kuzmin al Rusiei, având în vedere că personajul (dl Mitulețu – n.red.), acest domn a considerat de cuviință ca în ziua de 24 ianuarie 2020, acest om numit, susținut și reglementat de Parlamentul României, care-l susține cu toate forțele, să apară cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin. El este <<șeful alegerilor >>. El coordonează Parlamentul României, nu agenții de influență. (…)

Imagine

Întrebare pentru Parlament. Din moment ce cel care organizează alegerile în România este susținut de Rusia. Ei sunt servitori, cei din Parlament. Toate partidele de acolo trebuie sa facă ceva. Dacă sunteți români, oamenii ăștia, care sunt legați ombilical (de Rusia) trebuie dați la o parte. Lucrurile astea se află. (…)

Domnule Cîțu, v-ați dus în Ucraina. Ne-ați spus că omul pentru alegeri este pus de Kuzmin? Parlamentul este absolut vinovat. Sigur că șeful Guvernului nu, el trebuie să se ocupe de altele. 
Ce fac acești oameni? Tocmai pentru a submina activitatea primului ministru. Îl subminează. El a luptat sub steagul României. Nu știu câți și-au riscat viața (ca el – n.red.), cu steagul României. Unii doar în baie. Sunt acoperiți”, a declarat Bobby Păunescu, duminică seară, la B1 TV.

„Dl Mitulețu Buică. Este împotriva României, este un trădător de ultima speță. Trebuie să fii și român, la urma urmei. Mitulețu-Buică… Ce demisie? Pușcărie. Ce demisie? Că e un trădător. E susținut de Rusia. E șef în România. Dacă ai Rusia de partea ta, ai Parlamentul de partea ta, gata”, a mai afirmat Bobby Păunescu.

Bobby Păunescu: „Deocamdată, Parlamentul României este prorus”

„Noi ne riscăm viața dacă ne permitem să ne luăm de <<mama Rusie>>. (…) Toți din Parlamentul României, nu mai vopsiți asta cu proamerican, bucurați-vă că au omorât copii, faceți abuzuri și către dl Bostan (Marius Bostan – inițiator RePatriot – n.red.), și către mine, care facem asemenea emisiuni. Că în raportul Departamentului de Stat al SUA există aceste mențiuni. Noi avem drepturi la libera exprimare, nu mai avem libertate după. Libertate avem, dar discuția acolo este <<îl prindem noi cu ceva>>”, a adăugat, ironic, Bobby Păunescu.

Vezi Raportul Departamentului de Stat al SUA despre drepturile omului în România – Documentul AICI

„La Revoluție, și când aduceam aminte de Nicolae Ceaușescu, spuneați ca a omorât oameni în spitale, a încălcat flagrant drepturile omului și nu se făceaa nimic, era foame… Ceușescu nu poate fi acuzat de corupție și nu poate fi acuzat că a fost prorus. 

Și noi ne jucăm că suntem proamericani si pro-Ucraina. 

Într-adevăr, primul ministru face”, a mai spus Bobby Păunescu.

„La proamericanism, să fim serioși, cine-i proamerican de acolo? Din Parlament… Toți au conturi în Dubai, nu toți, 90%. O să iasa la iveală. Dacă sunt cinstiți de ce nu fac nimic? Cu dl Mitulețu? (…)

Un om care se află la conducerea țării și trebuie să fie pregatit sa lucreze in favoarea țării știind că nu a făcut licerul făcând facultatea, ăla nu e pregătit. Trebuie sa meargă în pușcărie. Când Vadim Tudor a zis <<aveți grija cu facultatile alea, faceti liceul>>. E clară povestea. Sunt mii de oameni care sunt la conducerea țării așa. Deocamdata Parlamentul României este prorus. (…)

Dl Cîțu, ați fost acolo, v-ați dus și în America, ați făcut si poze. Este presedinteșe Senatului, al doilea om în stat și nu face nimic… Este părtaș al statului român, al legăturii cu Rusia. Trei ani și nu a făcut nimic… (…)

Submineaza activitatea primului ministru in mod clar, dl Cîțu încearcă să sumbineze activitatea premeirului prin acea vizită (în SUA – n.red.). A venit Congresul american în România? Ce cauți acolo? 

Apelez foarte mult la inteligenta celor care sunt pro-SUA, pro-Anglia. A fi pro-român astăzi nu poți fi prorus, pentru că la putere sunt proruși. Oamenii importanti nu sunt proruși, dar în linia a doua sunt, la MAI”, a mai spus Bobby Păunescu.

Articolul precedentBalazs Attila este noul președinte executiv al UDMR
Articolul următorProgramul ”Anghel Saligny” a fost suplimentat cu 15,5 miliarde lei pentru modernizarea drumurilor și dezvoltarea rețelelor de gaze naturale