Comisiile de Buget – Finanțe din Parlamentul României, aprobă, ori resping, după caz, bugetele propuse pentru diversele instituții ale statului. 

CURTEA DE CONTURI – AVIZ FAVORABIL

Proiectul de buget al Curţii de Conturi pentru anul 2024 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 23 de voturi “pentru” şi 7 “împotrivă”.

“Proiectul de buget pentru anul 2024 aferent Curţii de Conturi este în sumă de 524,775 milioane de lei. Acesta asigură necesităţile conform programării unor activităţi cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021 – 2027, continuarea procesului de digitalizare. De asemenea, pe lângă menţinerea şi dezvoltarea sistemului de identificare rapidă şi păstrarea documentelor se are în vedere dezvoltarea platformei de big data pentru analiză de risc şi eşantionare şi a sistemului informatic pentru gestionarea misiunilor de audit”, a declarat preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc.

El a menţionat că prin acest buget se asigură fonduri necesare pentru investiţii noi şi finalizarea celor începute în anul 2023, precum şi aplicarea drepturilor salariale prevăzute de Legea cadru 153/2017.

Mihai Busuioc a precizat că suma de 300 de milioane de lei este prevăzută pentru cheltuielile de personal, 34 milioane de lei pentru bunuri şi servicii, 15 milioane de lei pentru finanţarea unor proiecte cu finanţare din fonduri nerambursabile şi 38 de milioane de lei pentru cheltuieli de capital.

MINISTERUL ENERGIEI – AVIZ FAVORABIL

Proiectul de buget pentru 2024 al Ministerului Energiei a primit luni aviz favorabil din partea membrilor comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 22 de voturi “pentru” şi nouă “împotrivă”.

Au fost depuse două amendamente, însă niciunul nu a fost aprobat.

“Bugetul Ministerului Energiei este de 8 miliarde lei, din care de la bugetul de stat avem 4,4 miliarde lei şi venituri proprii, respectiv Fondul pentru modernizare şi Planul naţional de investiţii, în total 3,56 miliarde lei, aproximativ. De la bugetul de stat acum un an erau 1,6 miliarde lei. Iată ca aula acesta este 4,4 miliarde lei. Deci bugetul Ministerului Energiei faţă de bugetul de anul trecut înseamnă o creştere de aproximativ 300%, o triplare. Am inclus aici şi miliardul de lei obţinut pentru finanţarea schemei de plafonare – compensare, care va fi, de asemenea, alimentată pe parcursul anului, şi Ministerul Finanţelor corect spune că nu trebuie prevăzute aceste sume în proiectul de buget”, a explicat ministrul Finanţelor, Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei are prevăzută în Anexa 3 a proiectului de buget credite de angajament de 16,461 miliarde de lei şi credite bugetare în valoare de 8,017 miliarde de lei.

ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ – AVIZ FAVORABIL

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, luni, bugetul pe anul viitor al Administraţiei Prezidenţiale, cu 23 de voturi “pentru” şi opt “împotrivă”.

Bugetul Preşedinţiei pe anul 2024 este de 135.000.000 de lei din credite de angajament, cu 9,78% mai mult ca anul trecut, şi 109.699.000 de lei din credite bugetare, cu 0,90% mai mult ca anul trecut.

Pentru cheltuieli de personal vor fi folosite 36.749.000 de lei din credite de angajament şi 36.749.000 de lei din credite bugetare, cu 4,47% mai mult ca anul acesta.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE A PRIMIT DOAR 2,8 MILIARDE DE LEI, DEȘI A CERUT 10 MILIARDE

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au aprobat, luni, fără amendamente, bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2024.

Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de către Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în 2024 un buget de 2,884 miliarde lei, în creştere cu 3,91% faţă de execuţia preliminată din acest an.

La capitolul cheltuieli de personal suma este de 2,85 miliarde lei (creştere de 3,89%), iar la categoria bunuri şi servicii suma alocată anul viitor este de 18 milioane lei (creştere de 25,16%).

Preşedinta Instanţei supreme, Corina Corbu, le-a explicat parlamentarilor că instituţia pe care o conduce a solicitat Ministerului de Finanţe un buget de peste 10,4 miliarde lei pentru anul 2024, însă a primit doar 2,8 miliarde lei.

Ea a propus două amendamente privind suplimentarea bugetului pentru anul viitor, la capitolul cheltuieli de personal, respectiv 1,126 miliarde lei pentru finanţarea celor 15.676 de posturi existente în sistemul judiciar şi 4,7 miliarde lei pentru achitarea integrală a unor restanţe salariale acordate personalului din Justiţie în urma unor hotărâri judecătoreşti.

Amendamentele au fost respinse de parlamentari, bugetul Instanţei supreme fiind aprobat în forma propusă de Guvern.

BUGETUL SENATULUI, APROBAT CU UN AMENDAMENT

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat, luni, bugetul Senatului pe anul 2024.

Potrivit proiectului de buget de stat pe anul viitor, bugetul Senatului este de 355.025.000 de lei – credite de angajament şi 355.025.000 de lei – credite bugetare, cu 8,59 % în creştere faţă de acest an. Pentru cheltuieli de personal s-au alocat 205.482.000 de lei din credite de angajament şi 205.482.000 de lei din credite bugetare, cu 7,43% mai mult faţă de 2023.

Cele două comisii de buget au adoptat un amendament prin care se suplimentează bugetul Senatului cu 33,087 milioane de lei, pentru punerea în practică a deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la pensiile parlamentarilor. Vor fi plătite sumele aferente celor 12 luni din anul 2024 şi lunilor iulie-decembrie din 2023.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentKelemen Hunor, despre incidentul de la Odorheiu Secuiesc: Cei responsabili trebuie pedepsiţi
Articolul următorKelemen: „Noi nu am ieşit de la guvernare, ci am fost împinşi afară din Coaliţie”