În urma controlului demarat după tragedia de la Piatra Neamț, specialiștii ministerului au colectat informații din toate spitalele din țară. Potrivit datelor apărute în presă, 28% din cele 314 spitale controlate nu au un rezervor de apă pentru stingerea incendiilor.

Deasemenea, 71% dintre secțiile ATI controlate nu au un sistem de ventilație mecanică necesar stabilizării nivelului de oxigen emanat în încăperi. Potrivit specialiștilor, în astfel de instalații, oxigenul poate să se impregneze inclusiv în hainele pacienților sau lenjeriile de pat. Astfel, oricât de mică ar fi o flacără, în câteva secunde o incintă plină de oxigen devine o adevărată bombă. Multe nereguli au fost descoperite și în ceea ce privește managementul spitalelor. 36% nu dețin vestiar filtru pentru personalul medical, 22% nu au grup de igienizare iar 36% dintre spitale nu au niciun depozit farmaceutic. 

Cu o conducere politizată de ani buni, spitalele din țară și-au arătat în plină pandemie incapacitatea de a face față vremurilor pe care le traversăm. Corupția și nepotismul par să fie boala grea a sistemului medical din România. Am ajuns să vorbim de reformă după fiecare tragedie iar vorbele nu salvează vieți, faptele o fac. Evenimentele ca tragediile de la Piatra Neamț și Matei Balș se pot petrece oricând, în orice spital din țară. Un nou incident a avut loc duminică, la Spitaluil “Sfântul Pantelimon”. Mai mulți pacienți au fost evacuați dintr-un salon care s-a umplut de fum. Totul din cauza unui neon care a început să scoată fum. Nimeni nu a fost rănit, dar incidentul arată că temerile tuturor sunt justificate.

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check In acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Dacă aveți o propunere de subiect, trimiteți un mesaj la [email protected].

 

Articolul precedentPartidele din Coalitie si-au impartit prefectii. Ce judete revin UDMR
Articolul următorIa pastila SRS: Atac asupra leului? Cine? Mugur Isărescu sau Florin Cîțu? Sau amândoi? Sau niciunul?