Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liderii coaliţiei de guvernare au decis demararea noului Program de Investiţii pentru comunităţile locale, care se va derula după modelul PNDL şi va avea un buget multianual de aproape 50 de miliarde de lei.

”Am decis în coaliție, după discuții prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiții pentru comunitățile locale din cursul acestui an. Acesta se va derula după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală, cu un buget multianual de aproximativ 50 de miliarde de lei.
Dincolo de modul în care va fi denumit acest program, am considerat mai important ca proiectele de infrastructură să privească atât partea rutieră, cea de apă și canal, dar și extinderea rețelelor de gaz. Partidul Național Liberal a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv.
Pentru perioada imediat următoare, Guvernul a fost mandatat să pregătească actul normativ necesar care să materializeze noul program și să fixeze cadrul pentru a avea procedurile de selecție a proiectelor.
Comunitățile locale au nevoie de susținere pentru a reuși să se dezvolte și să crească semnificativ calitatea vieții fiecărui locuitor. Este datoria Partidului Național Liberal, în calitate de partid care s-a angajat la dezvoltarea României, să ofere sprijinul necesar tuturor celor care au fost aleși la nivel local și au angajat proiecte în sprijinul comunităților lor. Pentru acest lucru, de câteva luni de zile, am insistat ca la nivelul coaliției să avem o decizie clară, fermă, cu un calendar și un buget asumat, ” a transmis Ludovic Orban miercuri, pe Facebook.

 

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. 10 august. Activiștii au dinamitat statul?
Articolul următorMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila: Pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, execuţia bugetară este de 100%