Deputata UDMR Biro Rozalia, preşedinta Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, i-a solicitat ambasadorului ucrainean în România, Igor Prokopchuk, regândirea şi modificarea legii minorităţilor naţionale din Ucraina, lege ce a fost amânată de la aplicare până în septembrie 2024.

“Am mai discutat cu domnul ambasador, la solicitarea mea, despre problematica – enorm de importantă pentru noi – a minorităţilor din Ucraina. Având în vedere că acea lege a educaţiei ce ar fi trebuit să fie pusă în practică din septembrie 2023 ar fi periclitat drepturile minorităţilor şi ar fi limitat foarte mult posibilităţile elevilor de a învăţa în limba maternă, s-a făcut un pas înapoi de către decidenţii din Ucraina şi s-a ajuns la concluzia amânării punerii ei în practică până în septembrie 2024. Dar eu am subliniat în solicitarea mea către ambasadorul ucrainean că a pune în practică cu un an mai târziu nu rezolvă situaţia. Deloc,” a declarat, în conferinţă de presă, deputata Biro Rozalia.

Aceasta a declarat, aşa cum i-a spus şi diplomatului ucrainean, că această lege trebuie regândită, reanalizată, modificată în aşa fel încât să poată asigura aceleaşi drepturi ca şi cele pe care le asigură România în ţară minorităţii ucrainene şi proporţional cu procentul comunităţii ucrainene, respectiv româneşti în Ucraina.

Atât în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de politică externă, cât şi ca politician UDMR, o formaţiune care activează pentru a păstra cultura, tradiţiile, posibilitatea folosirii limbii materne a minorităţii, Biro Rozalia a afirmat că este necesar ca, aşa cum se respectă în orice ţară europeană, democratică, Ucraina să facă paşi importanţi şi concreţi în acest domeniu al respectării drepturilor minorităţilor.

“Faptul că amânăm pentru un an nu este o soluţie. Este doar o soluţie temporară pentru a găsi răstimpul necesar pentru a analiza, a sta la masa negocierilor şi de a întreba comunitatea minorităţii cum vede ea problema, ce doreşte, care este varianta acceptabilă din punctul lor de vedere. Niciodată majoritatea nu are cum să decidă şi să ştie ce este mai bine pentru minoritate. De aceea trăim în ţări democratice, pentru ca la masa negocierilor şi a parteneriatelor să discutăm ambele puncte de vedere şi să găsim o soluţie finală,” a spus deputata.

Ambasadorul ucrainean a făcut o promisiune în sensul că “este toată deschiderea pentru aceasta”, context în care, a conchis Biro, luând în considerare afirmaţia, aşa vor continua acţiunile viitoare.

Potrivit legii educaţiei amânate, minorităţile naţionale din Ucraina, începând din clasa a cincea, ar trebui să înveţe în limba ucraineană, cu doar două-trei ore în limba maternă, ceea ce, afirmă reprezentanta UDMR, este “absolut inacceptabil din punct de vedere al celor stipulate în Constituţia Ucrainei”, unde se garantează dreptul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba maternă, drepturi care nu pot fi limitate.

Modificările la legea minorităţilor naţionale sunt solicitate Ucrainei în demersurile pentru aderarea la Uniunea Europeană. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentAustria spulberă orice speranță a românilor de a intra în Schengen în 2023 – De ce EXCLUDE Karl Nehammer aderarea României și Bulgariei
Articolul următorCseke Attila: ”Măsurile prevăzute de Guvern vor avea consecinţe mult mai grave despre care nu se vorbeşte deloc”