Un document care îi dă fiori lui Florian Coldea a intrat în posesia Realitatea Plus. Teza de doctorat a celebrului fost prim adjunct al SRI a dispărut misterios chiar în momentul în care în spațiul public au apărut primele acuzații de plagiat. Asta în condițiile în care singura copie a acestei lucrări se află în celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea. De altfel, fostul ministru de Interne a fost îndrumătorul lucrării de doctorat a lui Coldea.

O teză de doctorat, cel puțin trei controverse. 

Prima dintre acestea este legată de acuzațiile de plagiat. Chiar dacă au apărut în spațiul public numeroase acuzații, în realitate nimeni nu a putut să le verifice.

Dispariția este cea de-a doua controversă. S-a întâmplat la câteva zile după ce Biblioteca Universității Politehnica a cerut împrumut de la Biblioteca Națională a României trei lucrări. Printre acestea se afla și lucrarea scrisă de Florian Coldea. Lucrarea cu 218 pagini nu s-a mai întors în Biblioteca Națională. Întrebat de teza sa de doctorat, fostul șef din SRI nu a comentat, însă a făcut referiri la statul paralel din care foarte multe persoane îl acuză că face parte.

”Eu nu înțeleg această sintagma. Eu mă pot referi doar la statul vertical pe care l-am servit. Aceste demersuri, care observăm că merg dincolo de lupta politică, riscă să se transforme într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare”, a spus Coldea. 

Perioada maximă în care teza de doctorat putea fi împrumutată era de 30 de zile. Lucrarea a stat însă în Biblioteca Politehnicii mult mai mult. Presa a scris la acea vreme că cel care a orchestrat întregul schimb între biblioteci a fost fostul ministru Mihnea Costoiu, apropiat al lui Florian Coldea. Mai mult, conform unor surse, el este cel care ar fi luat personal lucrarea din Biblioteca Națională.

A treia controversă este legată de anunțul dispariției. În acest caz, a fost formulată o plângere penală privind dispariția lucrării, însă un procuror de la Sectorul 3 a decis clasarea dosarului. Motivul? Nu a fost găsit nimic în neregulă. Procurorul de caz care a notat în ordonanța de clasare că tezele de doctorat pot fi împrumutate între biblioteci. 

Florian Coldea a făcut parte din cei 24 de doctoranzi care au susținut tezele sub coordonarea fostului ministru Gabriel Oprea. Până acum, singura copie a documentului scris de Coldea era în celebra sufragerie a fostului ministru de Interne. 

Toate detaliile despre acest subiect vor fi prezentate, în exlusivitate, la Realitatea Plus, de la ora 21:00. O ediție specială pregătită de Alexandra Păcuraru. 

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCum stau partidele în cel mai recent sondaj de opinie, realizat la comanda PMP
Articolul următorȘeful cancelariei premierului, Ionel Dancă: ”În momentul de față nu sunt avute în vedere noi măsuri”