Jill Biden vine astăzi în România – Din motive de securitate agenda soției președintelui SUA nu este cunoscută în totalitate.

Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, ajunge astăzi în România. Din motive de securitate, agenda nu a fost anunţată în detaliu.

Jill Biden vrea să-și arate astfel susţinerea pentru Ucraina şi recunoştinţă față de statele care primesc refugiaţi. Este a doua oară când vine în țara noastră. Din România, soţia preşedintelui american va pleca în Slovacia.

„Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, va petrece weekendul călătorind în România și Slovacia, pentru a vizita trupele militare americane și pentru a reafirma legăturile noastre bilaterale puternice cu cei doi aliați NATO”, se arată în comunicatul transmis joi seara de Casa Albă.

Programul Primei Doamne a Americii, Jill Biden
Vineri, 6 mai 2022

Prima Doamnă vizitează Baza Americană Mihail Kogălniceanu (MK) din România. Aici se va întâlni cu conducerea militară SUA și NATO.

Va servi masa și va vizita o parte din trupele americane alocate bazei înainte de a pleca spre București.

Va avea o întâlnire virtuală de povestiri cu „United Through Reading” – organizație care face legătura între famiilile serviciilor dislocate prin intermediul înregistrărilor video și a lecturii virtuale de cărți.

Sâmbătă, 7 mai 2022

Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, primește o informare a eforturilor umanitare ale agențiilor ONU, ONG-urilor și Guvernului din România la Ambasada SUA din București și va saluta personalul Ambasadei.

Se va întâlni cu Prima Doamnei a României, Carmen Iohannis.

Va vizita o școală publică din București care găzduiește elevi ucraineni refugiați în sălile de clasă, alături de elevii români.

Va participa la o sesiune de ascultare cu educatori și mame din Ucraina.

De aici va pleca spre Bratislava, Slovacia

Articolul precedentCseke Attila, anunț de ultimă oră despre proiectele pentru Fondul local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)
Articolul următorDeputatul UDMR Szabo Odon: ”Pensiile parlamentarilor reprezintă 0.2%. 99,8% sunt celelalte pensii speciale”