Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a susținut primul său discurs despre starea Uniunii americane. Cum anunțase deja liderul de la Casa Albă, prima parte a discursului a fost dedicată Ucrainei și luptei sale eroice împotriva Rusiei. Biden le-a transmis un nou mesaj de avertisment lui Vladimir Putin și celor care-i sunt alături, spunându-le că nu vor putea învinge forța unită a lumii democratice.

SUA interzic zborurile rusești în spațiul aerian american

“Putin a crezut că poate intra în Ucraina și că lumea se va răsturna. Dar i-a întâlnit pe ucraineni. Le spun acum oligarhilor: Gata! Vorbesc serios!”

Joe Biden: Putin este mai izolat ca niciodată. Economia Rusiei se clatină

“Le vom confisca iahturile, apartamentele lor de lux, avioanele private.”

“Când dictatorii nu plătesc un preț pentru agresiunea lor, declanșează mai mult haos. Merg mai departe. Iar costurile și amenințările pentru America și pentru lumea întreagă cresc. De aceea a fost creată Alianța Nord-Atlantică – să asigure pacea și stabilitatea în Europa după Al Doilea Război Mondial. Statele Unite sunt membru alături de alte 29 de națiuni. Contează. Diplomația americană contează.

Biden, avertisment dur pentru Putin: Va plăti pe termen lung

Războiul lui Putin a fost premeditat și neprovocat. A respins eforturile repetate și diplomația. A crezut că Vestul și NATO nu vor răspunde. Și a crezut că ne poate diviza aici, acasă. A crezut că va diviza și Europa. Putin a greșit. Noi eram uniți, pregătiți și am rămas uniți.”

Biden: Putin este un DICTATOR. Ucraina inspiră lumea. Mesaj de susținere pentru România și țările NATO

SUA și aliații noștri vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu forța deplină a puterii noastre colective. Ucrainenii ripostează cu curaj pur. Putin poate câștiga pe câmpul de luptă, dar va trebui să continue să plătească un preț mare pe termen lung.”

Joe Biden, mesaj de forță pentru Ucraina: Putin a vrut să zguduie temeliile lumii libere, dar a calculat greșit

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentTanczos Barna la Adunarea ONU de Mediu: ”Lumea este ameninţată de agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei”
Articolul următorZelenski:”Dacă Ucraina cade, Rusia va fi la frontierele NATO. Va repeta și acolo scenariul”