Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a mulţumit duminică seara alegătorilor, chiar dacă prezenţa a fost sub aşteptări. Acesta a afirmat că prioritatea o reprezintă învestirea unui nou guvern, chiar cu sprijinul UDMR.

“Vreau să mulţumesc alegătorilor noştri. Sunt convins că aceste rezultate, în perioda care urmează, ne vor determina să facem acei paşi pe care trebuie să îi facem în calitate de reprezentanţi ai comunităţii noastre. A fost o prezenţă slabă la vot. Sigur, oamenii au fost supăraţi, pe de o parte, pe de altă parte această pandemie a alimentat latura fricii. Important este că noi am reuşit să asigurăm reprezentarea politică în Parlamentul României. Primul pas care trebuie făcut imediat după 20 decembrie este să învestim un guvern, să susţinem, dacă este posibil, un guvern care să dea foarte repede o lege a bugetului”, a declarat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a afirmat că nu a avut încă discuţii despre susţinerea unei majorităţi parlamentare, însă România ar avea nevoie de un guvern stabil de centru-dreapta. “Important este să avem un guvern stabil până în 22-23 decembrie. Un guvern stabil înseamnă cel puţin 60% în Parlament. Preşedintele Iohannis poate să aleagă orice soluţie în acest moment, pentru că nimeni nu a câştigat o majoritate de 50%”, a mai declarat preşedintele UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentALEGERI PARLAMENTARE 2020. EXIT POLL Realitatea – Insomar IC: cine face majoritatea în Parlament
Articolul următorRezultate parțiale oficiale alegeri parlamentare 2020