Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a salutat marţi decizia privind redeschiderea şcolilor, relatează Agerpres.
„Decizia de astăzi este încurajatoare şi demonstrează că poziţia UDMR a fost decisivă în Guvern. Nu avem timp de pierdut, nu ne putem permite pierderea unei întregi generaţii din cauza epidemiei. Decizia de astăzi se bazează pe opinia specialiştilor: prin redeschiderea parţială a şcolilor, preşcolarii şi elevii vor putea studia într-un mediu care permite supravegherea şi monitorizarea zilnică a stării lor de sănătate. Suntem convinşi că prin decizia de astăzi vom intra într-o perioadă de recuperare care înseamnă şi încheierea unei perioade deosebit de solicitante atât pentru părinţi, cât şi pentru copii”, a scris vicepremierul pe pagina sa de Facebook.
El subliniază că decizia este în concordanţă cu solicitările UDMR pentru care formaţiunea a militat încă din noiembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că şcolile se vor redeschide în format fizic pe 8 februarie pentru majoritatea copiilor. El a explicat că în scenariul verde, adică în localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID, toţi copiii merg fizic la şcoală, în scenariul galben – cei de grădiniţă, din clasele I – IV şi din clasele a VIII-a şi a XII-a, în scenariul roşu – copiii de grădiniţă şi clasele I – IV, restul urmând cursurile online.
„Mai sunt multe detalii de clarificat: cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, ce se face în acel caz, la câte cazuri de îmbolnăvire dintr-o şcoală se închide şcoala şi aşa mai departe. Toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificate printr-un ordin de ministru comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, un ordin care va fi pregătit astăzi şi mâine şi va fi dat publicităţii. În consecinţă: pregătiţi copiii pentru şcoală!”, a afirmat Iohannis.
Sursa: Realitatea Din UDMR