Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Oradea, că a primit numeroase semnale de panică din rândul primarilor din ţară în legătură cu bugetul anului 2024, aceştia fiind nemulţumiţi de trecerea la guvern a impozitului pe venit, transmite Agerpres.

„Am văzut astăzi, ieri şi veţi vedea în zilele următoare o panică la nivelul autorităţilor locale, mai ales la nivel de municipii, oraşe mari, fiindcă ceea ce noi am spus în decembrie anul trecut se adevereşte. Sunt probleme uriaşe. Colegii au primit cifrele pentru acest an şi astăzi m-au sunat foarte mulţi primari spunând că urmează un an dezastruos. Fiindcă după foarte mulţi ani, Guvernul a luat următoarea decizie: impozitul pe venit nu ajunge sută la sută la autorităţile locale aşa cum am reuşit după foarte multe discuţii, chiar din 2017, să realizăm acest deziderat, adică tot ce înseamnă impozit pe venit să rămână la autorităţile locale, cum este şi normal”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a amintit că acum, Guvernul a impus în Legea bugetului o schimbare radicală, prin care impozitul pe dividende, impozitul pe pensii şi alte două-trei venituri mai mici ajung la Ministerul de Finanţe, deci în bugetul central, nu la autorităţile locale.

„Asta înseamnă că marile oraşe, municipii, rămân cu câteva zeci, chiar sute de milioane de lei în minus. Şi degeaba am propus un amendament la legea bugetului, ministerul de Finanţe nu a fost de acord, coaliţia nu a fost de acord să revenim la situaţia bine consacrată, prin care impozitul pe venit rămâne la dispoziţia autorităţilor locale”, a precizat Kelemen.

El avertizează că autorităţile locale se vor confrunta din nou cu lipsa banilor pentru investiţii

El a avertizat că, pe la mijlocul anului, autorităţile locale se vor confrunta din nou cu lipsa banilor pentru investiţii sau pentru proiecte mari.

„Este o realitate pe care am văzut-o din momentul prezentării bugetului şi deja nici bine nu am intrat în anul nou că autorităţile locale, după comunicarea cifrelor, au intrat în panică. Deci va fi nevoie de o intervenţie, dar care să nu fie arbitrară, ci trebuie o intervenţie pe buget, pe bugetele locale şi undeva la mijlocul anului vom vedea că nu sunt bani pentru investiţii, nici pentru proiecte mari, fiindcă aceste sume rămân la dispoziţia guvernului”, a mai menţionat liderul UDMR.

Kelemen Hunor s-a aflat joi în Bihor pentru pregătirea alegerilor din acest an, „un an superelectoral, nu numai în România, ci pe întreg mapamondul”, când patru miliarde de oameni se vor prezenta la alegeri.

„Aşa ceva nu s-a mai consemnat niciodată de când există istorie scrisă. Cam jumătate din populaţia Pământului va vota şi va decide soarta ţărilor respective”, a punctat Kelemen Hunor.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSpitalul mobil a ajuns în comuna Vața de Jos – Sute de hunedoreni au beneficiat de servicii medicale gratuite
Articolul următorSorin Grindeanu îi IGNORĂ pe transportatori – Oamenii sunt în stradă de două zile, ministrul se relaxează la film cu lumea bună