Noile legi ale Educației și plafonarea prețurilor la RCA, aprobate de Guvern în ședința de miercuri, ora 14.00. Ce alte proiecte se mai află pe agenda Executivului.

NOILE LEGI ALE EDUCAȚIEI. Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectele de legi consolidate ale educaţiei, privind învăţământul preuniversitar şi cel referitor la învăţământul superior.

PLAFONAREA PREȚURILOR LA RCA. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pornind de la situaţia creată pe piaţa poliţelor RCA, “o soluţie temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

Ministerul Finanţelor a publicat luni, pe site-ul instituţiei, proiectul de lege privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto: „Tarifele de primă maxime prevăzute la alin. (1) se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 şi sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”. Comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, mai prevede proiectul. Conform acestuia, depăşirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite conform acestei hotărâri şi practicarea comisioanelor de distribuţie la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asigurătorii RCA constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.

CENTRUL NAȚIONAL DE COORDONARE (NCC), securitate cibernetică, înființat în Aparatul de lucru al Guvernului, condus de un secretar de stat, cu număr maxim de posturi: 32, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia. 

LISTA proiectelor de pe agenda Guvernului, miercuri, 29 martie 2023

I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind învățământul preuniversitar
2. PROIECT DE LEGE privind învățământul superior

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia in administrarea Ministerului Finanţelor 
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
4. ROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Compania Naţională LOTERIA ROMÂNĂ S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1663/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 857/2022 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea planului de măsuri pentru finalizarea sistemului informatic de administrare a resurselor sistemului judiciar
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare si a valorilor de inventar ale unor imobile aparținând domeniului public al statului şi transmiterea unor părţi din acestea din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul Deva şi Penitenciarul Focşani în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor lndisponibilizate din subordinea Ministerului Justiţiei
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea documentaţiei de urbanism ,,Actualizare Plan Urbanistic General şi Regulament Local de Urbanism comuna Saschiz, judeţul Mureş”
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului de steag al comunei Lereşti, judeţul Argeş
15. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Bacău, Olt, Ilfov, Constanţa, Călăraşi, Vrancea şi Braşov din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
16. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1245/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Apărării Naţionale a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii
17. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
18. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoașterea Asociației Ținutului Răzeșilor, județul Neamț ca fiind de utilitate publică
19. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1313/2021 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Coordonare şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
20. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
21. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului pentru Mediu
22. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului ,,Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat”
23. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
24. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, pentru sprijinirea echipei RO-USAR de căutare-salvare a victimelor, ca urmare a cutremurului major produs în Turcia
III. ANALIZE
1. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina
2. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
3. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind Statutul Lucrătorului Cultural Profesionist
4. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE LEGE privind codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor
5. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie
IV. NOTE
1. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, în scopul adoptării unei hotărâri având ca obiect transmiterea terenului situat în municipiul Miercurea-Ciuc, Aleea Ciocârliei, înscris în Cartea funciară nr. 68555 Miercurea-Ciuc, nr. cadastral 68555, judeţul Harghita, din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita
2. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Comunei Izvoarele, judeţul Giurgiu, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Izvoarele în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Vlaşca” al judeţului Giurgiu (U.M. 0231), pentru a fi construit un sediu în care să funcţioneze subunitatea de pompieri din localitatea Chiriacu
3. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al unităţii administrativ-teritoriale Lunca llvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind transmiterea unui bun din domeniul public al comunei Lunca llvei în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate
V. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 20 iniţiative legislative 

Proiectele incluse pe agendă pot fi consultate la adresa: https://bit.ly/3IZ02nq

Articolul precedentPrimăria Miercurea-Ciuc a anunţat semnarea contractului pentru proiectarea variantei ocolitoare a municipiului
Articolul următorVicepremierul Kelemen Hunor şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR