Liderul deputaților UDMR Csoma Botond este al doilea parlamentar care susține că a fost agresat de susținătorii AUR. El susține că a fost agresat verbal de manifestanți, care i-au strigat: „Afară cu UDMR”.
Totodată, el a spus că dacă jandarmii nu ar fi intervenit probabil ar fi fost agresat și fizic.
„O persoană din rândul manifestanților a agresat verbal un alt parlamentar, făptuitorul fiind identificat de jandarmi, pentru a fi întocmite demersurile necesare sesizării organelor de urmărire penală. Jandarmeria Capitalei va sprijini aceasta acțiune și prin punerea la dispoziție a imaginilor necesare pentru probarea faptelor”, arată un comunicat al Jandarmeriei.
Sursa: Realitatea Din UDMR