Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, cele 73 de proiecte au valoarea totală de peste 3,8 miliarde de lei. Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 de localități, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM, scrie Mediafax.
„Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale și, prin acest program, vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. Acesta a amintit că prin programul „Anghel Saligny„ sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.
Sursa: Realitatea Din UDMR