Primele şapte contracte de finanţare pentru amenajarea de trasee cicloturistice pe digurile cursurilor de apă au fost semnate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis miercuri, cele şapte contracte de finanţare, în valoare totală de 206.985.394,06 lei, vizează realizarea a 426,09 km de trasee cicloturistice pe digurile cursurilor de apă administrate de “Apele Române” (ANAR), prin structurile teritoriale ale acesteia, respectiv Administraţiile Bazinale de Apă Banat, Crişuri, Jiu, Mureş şi Olt.

Sursa citată precizează că digurile sunt intabulate şi se află în proprietatea publică a statului român.

“Traseele de cicloturism vor permite României să participe şi să contribuie la reconfigurarea reţelei europene de trasee EuroVelo şi a diverselor trasee cicloturistice internaţionale. Astfel, se va dezvolta ecoturismul şi se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat în comunicat.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a afirmat că prin această investiţie, România are şansa să devină, în scurt timp, un reper semnificativ pe harta europeană a cicloturismului.

“Deoarece acesta este unul dintre cele mai sustenabile moduri de a face turism, am decis să ne implicăm şi să punem la dispoziţie peste 420 km de diguri aflate în patrimoniul ANAR, pe coronamentele cărora se vor construi noile piste pentru biciclete. Obiectivul este acela de a asigura conectivitatea reţelei de peste 3.000 km de trasee cicloturistice pe care România le va construi cu finanţare din PNRR. Până acum au fost intabulate toate digurile care vor beneficia de investiţii şi ne aflăm în faza de realizare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Licitaţiile pentru lucrări vor fi lansate în a doua parte a anului”, a subliniat Barna Tanczos, ministrul Mediului.

Traseele cicloturistice vor străbate unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Arad (29,08 km), Bihor (180,20 km), Dolj (25,30 km), Harghita (45,05 km), Mureş (34 km), Satu Mare (4,09 km) şi Timiş (108,37 km).

Conform comunicatului, în perioada următoare, Ministerul Dezvoltării va încheia şi contracte de finanţare cu autorităţi ale administraţiei publice locale care au depus cereri de finanţare pentru realizarea unor trasee mixte, în vederea creşterii accesibilităţii zonelor turistice, valorificând, în mod sustenabil, elementele de patrimoniu şi peisaj natural şi cultural.

Cu un buget de 247,5 milioane de euro, în cadrul acestei componente, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va asigura amenajarea a 3.000 km de trasee cicloturistice. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentȘedință de Guvern | Se aprobă schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură
Articolul următorGelu Vișan, acuzații fără precedent la adresa unui fost ministru al Transporturilor. Șpăgi astronomice, negociate direct, ca la piață