O nouă producție marca Recorder pare executată la comandă – a doua deja – contra preoților tulceni acuzați și a familiilor lor hăituite sistematic chiar și în biserică și în curtea bisericilor, în timpul Sfintei Liturghii, notează activenews.ro, într-un material care demontează încă o falsă “investigație”.

„În spatele RECORDER par să fie tot \”moștenitorii Securității\”. Și nu ar fi vorba de securiști oarecare, ci, probabil, chiar de întemeietorul spionajului RPR (Republica Populară România), creat la sugestia, după modelul și pentru a servi interesele KGB-ului.

Firma care finanțează demersurile jurnalistice ale celor de la RECORDER care trag cu artileria grea asupra tuturor puterilor din statul român, recent și în a patra dintre ele, presa, dar și în instituții care au cel mai mare prestigiu în ochii românilor precum Biserica, a fost înființată de fiul și de nepotul prezumtiv al lui Vasile Vîlcu, spion și mai apoi agent sovietic în interiorul aparatului de putere comunist de la București. Veți vedea mai jos de ce folosesc termenul \”prezumtiv\”. Acum sînt doar la introducere.”, scria istoricul Marius Oprea într-o investigație de amploare Mediafax reamintită de publicistul Daniel Polifrone, fost polițist.

„Deontologii” de la Recorder au un spate un mogul care este un fost ambasador ceaușist, dar iertat de Securitate, care a rămas în sistem după 1989, iar fiul său controlează din umbră redacția. Conform unor dezvăluiri Newsweek de anul trecut, brandul Recorder este deținut de o firmă obscură cu denumire bizară – Harfa Online Publishing SRL. Aproape jumătate din acțiuni, mai precis 49,5%, erau deținute de Dragoș Vîlcu Management SRL. La rândul său, această firmă era deținută de producătorul de filme cu același nume și de tatăl lui, Gheorghe Vîlcu, fost ambasador al României, astăzi pensionar, transmitea și Realitatea. Restul acțiunilor erau deținute atunci de Răzvan Ionescu, având funcția de „publisher” la Recorder, și alți trei jurnaliști: Mihai Gabriel Voinea, Cristian Sorin Delcea și Iulian Andrei Crăciun.

Foarte interesant este de observat cum echipa de comando înfințată de puiuțul de agent bolșevic, cu intense producții antiortodoxe (circa 10 execuții de la înființare), este sponsorizată și de ciudata amantă a lui Florin Cîțu de la „Funky Citizens”, Elena Calistru, o gogoașă stricată umflată cu aer fetid a sistemului securistic, căreia nu i-am acordat încă atenția cuvenită. Organizația soroșistă care sponsorizează Recorder și se laudă cu gura plină că luptă cu corupția este înființată, la fel ca Recorder, de o puiuță de șpăgari neprinși, niște mini-buzați locali.

Clanul Micilor Buzați
Doru Calistru, tatăl activistei, a fost director la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea. Individul este prins într-un studiu al cercetătorului Antoine Roger, profesor de științe politice la Institutul de Studii Politice din Bordeaux despre corupția clientelară din România, ca acuzat „de anularea amenzilor, de reducerea unor contravenții și de distribuirea unor certificate necuvenite clientelei «pesediste»”, după cum scrie acesta în lucrarea sa, „Subversions locales et usages partisans des politiques européennes”.

Despre același personaj, Ziarul de Iași scria că patronul unui abator s-a auto-denunțat, în plin control al DSVSA, susținând că Doru Calistru i-ar fi cerut șpagă o tonă de carne. „N-am putut să-i dau o tonă de carne, i-am dat numai 600 de kile. I le-am dat cadou, că a spus că, dacă nu-i dau, mă închide, mă face, că el va fi director! (…) Nu mai zic că m-a sunat să-i dau 20 de milioane, bani cash, și nu i-am dat, i-am închis telefonul”, a declarat patronul Constantin Pavel.

Gina Calistru, mama activistei anti-corupție din Focșai, a fost la rândul ei implicată într-un mare scandal de corupție și șpagă. Dosarul penal, instrumentat de procurorii DNA Galați, s-a numit „Șpagă la Bac”. Ȋn vara acelui an, mai mulți profesori au fost acuzați că au făcut trafic de influență și au luat mită, pentru a mări unele note la examenul de Bacalaureat. Cu mediile de absolvire „umflate”, absolvenții de liceu aveau șanse mai mari să intre la facultate pe locurile fără taxă. Printre cei cercetați în acest dosar s-a aflat și dr. Gina Calistru, ca fiind unul dintre cei care au intermediat mita. Procurorii DNA au descoperit că mama unui elev, care făcuse un semn distinctiv pe lucrarea de la matematică, sub forma unui pătrat în josul primei pagini, i-a dat 100 de euro Ginei Calistru, bani care ar fi ajuns apoi, de la ea, la comisia de corectare. Ancheta DNA s-a finalizat abia în 2011. Gina Calistru a fost scoasă de sub urmărirea penală, din lipsă de probe. Hoțul neprins este mamă și tată de expert cinstit.

O mascaradă jurnalistică 

Preocupat de apărarea credinței, Daniel Polifrone scria la apariția unei noi producții Recorder direcționată împotriva reprezentanților Bisericii naționale:  „O investigație sau o mascaradă jurnalistică? Am văzut acum reportajul Recorder, care vine la pachet cu un titlu tendențios: “Dumnezeul achizițiilor se întoarce”. Vreau să spun din start că este cea mai proastă “investigație” pe care am văzut-o până în prezent, realizată de această publicație.”

„Lipsa totală de educație și bun simț a jurnaliștilor care, din dorința de a le reuși isprava, nu au mai ținut cont de momentul liturgic, de bătrânii și copiii aflați la slujbă ori prin curtea bisericii. Au dat buzna duminica în biserică în timpul Sfintei Liturghii și au tulburat liniștea unor oameni care, de departe, nu cunoșteau nimic despre situația respectivă, cu siguranță nu erau nici interesați.

Lingușirea ieftină cu care reporterul abordează autoritățile, câștigându-le încrederea, filmându-i cu camera ascunsă și obținând astfel niște mărunțisuri de “informații” și apoi publicându-le tot tendențios, deja mi se pare a fi un mod odios de lucru din partea celor de la publicație.

Din tot “reportajul”, pot să spun că mi-a plăcut replica unuia dintre primarii care au fost intervievați. L-a întrebat pe reporter: “Dar despre lucrurile bune care s-au făcut, de ce nu vii să faci un reportaj? Vii doar să faci rău”. Bineînțeles, băiatul de la Recorder nu a avut nicio replică și insista în continuare cu agresivitate pe subiectul pe care era ancorat.”, ramarcă acesta, între altele.

„În mod cert, după acest execrabil așa-zis reportaj, se vor găsi români cu duiumul care vor arunca din nou cu venin în Biserică.”, conchide fostul polițist.
Publicistul Paul Gabriel Andrei amintește și el că în cazul pseudo-reportajului “Catedrala Prăduirii Neamului” executanâii de la Recorder au fost nevoiți să iasă să-și ceară scuze că au umflat prețurile din articol dintr-o “regretabilă eroare”.

„Ah, și a mai fost și “Clanul Marelui Alb”. Acel reportaj în care se povestea cum Patriarhul Daniel a reușit ceea ce și-a propus, construcția și renovarea bisericilor. Șocant…”, mai scrie acesta.

Pentru că din întreaga presă „recordistă” nimeni nu s-a preocupat să asculte și vocea celor înfierați, am solicitat noi un punct de vedere cu privire la producția care pare executată la comandă – a doua deja – contra preoților tulceni acuzați și a familiilor lor hăituite sistematic chiar și în biserică și în curtea bisericilor, în timpul Sfintei Liturghii. Iată poziția acestora: 

Cum fabrică Recorder falsuri. Comunicat de presă în numele familiilor Marinela și Mădălin Iscru și Raluca și Ionuț Lipan

 

Articolul precedentPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor: Șansele unei moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de măsuri fiscal-bugetare sunt nule
Articolul următorPrima rectificare bugetară din 2023: De unde se iau bani la Fondul de Rezervă – Decizie pentru CE Oltenia