România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranșe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro. Cererea de plată vizează 51 de ținte și jaloane.

 

Ca atare, alături de prefinanțare și prima tranșă din PNRR, România va beneficia cumulat de plăți de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanțare europeană, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Au fost deja semnate peste 8.500 de contracte cu beneficiarii PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro, de la debutul implementării planului.

Dialogul pentru clarificarea condițiilor necesare pentru considerarea ca fiind îndeplinite în întregime jaloanele 129 și 133, în raport cu constatările Autorități de Audit, vizează valoarea de 143 de milioane de euro, aferentă celor două jaloane.

Plata aferentă celei de-a doua tranșe, în conformitate cu prevederile Regulamentului european 241/2021, poate fi efectuată pentru valoarea de 2,67 miliarde euro, urmând ca diferența de 143 de milioane euro să fie efectuată după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 și 133, într-un interval de maxim 6 luni.

Articolul precedentCongresul UDMR va avea loc în data de 28-29 aprilie la Timișoara
Articolul următorMircea Geoană, întrebat când se va sfârşi războiul din Ucraina: Nici măcar NATO nu poate să dea un răspuns precis